Fantasy-World

Lumea imaginatiei tale

Ultimele subiecte

» ID`uri
Vin Aug 20, 2010 4:30 pm Scris de LiOnX

» Sa ne cunoastem
Vin Aug 20, 2010 4:15 pm Scris de LiOnX

» Cine ai fost intr'o viata anterioara?
Lun Iul 05, 2010 10:42 pm Scris de dark angel

» Poti prezice viitorul?
Lun Iul 05, 2010 10:35 pm Scris de dark angel

» Cu ce baiat din Twilight te potrivesti?
Lun Iul 05, 2010 10:30 pm Scris de dark angel

» Poezii.
Vin Iun 25, 2010 1:08 am Scris de LiOnX

» Ce spune scrisul tau despre tine?
Vin Iun 25, 2010 12:29 am Scris de LiOnX

» Alb / Negru
Joi Iun 24, 2010 12:42 am Scris de LiOnX

» Ce melodie asculti acum?
Joi Iun 24, 2010 12:35 am Scris de LiOnX

Navigare

Top postatori

Bia (143)
 
adikady (43)
 
The Role Model (41)
 
Yuuki Kurosu (24)
 
zero kiryu (23)
 
zalmoxis (18)
 
Sandra (17)
 
Mm<3 D.Love (14)
 
Aikad (13)
 
Twilight.Drug (11)
 

Parteneri

forum gratuit

    Destinul unui suflet ratacit

    Distribuiţi

    somebody
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 3
    Data de inscriere : 17/09/2009

    Destinul unui suflet ratacit

    Mesaj Scris de somebody la data de Vin Sept 18, 2009 12:49 am

    Destinul unui suflet rătăcit


    I

    În dimineaţa aceea Lucia s-a trezit mai devreme decât de obicei şi a plecat, fără a-şi da seama de ce, să se plimbe pe marginea lacului. O boare lina îi alunecă pe gât, pe mâini şi o făcu să tremure uşor. În lumina abia mijita a zorilor trupul ei zvelt, lipsit de încordarea obişnuită, se legăna , cuprins de o moleşeală nefireasca ei. Părea o trestie firavă, solitară, ce îşi lasă tulpina crudă prada adierii nehotărâte a vântului.
    Încă doi-trei paşi şi se aşeză pe malul apei, lăsându-şi picioarele să cadă în undele răcoroase ale lacului.
    Avea doar cincisprezece ani, dar viaţa o încercase greu până atunci, lăsându-i pe chip zâmbetul trist al nefericirii. Din copilaria-i tristă îşi mai amintea doar o zi ploioasă şi pe bunica ţinând-o strâns în braţe, repetând mereu aceesi fraza, printre lacrimile care îi curgeau şiroaie pe obrajii incretiti de iarna vieţii : “Tu nu vei pleca! Nu! Doar tu mi-ai mai rămas şi nu pot să las să mi te ia şi pe tine!”. Pe mama nu şi-o mai amintea…. Era foarte mică atunci când mama a dispărut fără urmă, lăsând în urma doar o carte de poezii,pe care bunica a aruncat-o într-un colţ al podului, departe de privirile curioase ale fetei.

    II


    Deodată tresări. Simţi cum o cuprinde un fior rece şi cum nişte priviri de gheaţă îi străpung trupul, dorind parcă să îi citească în suflet ca într-o carte deschisă. Se împotrivi cu toate puterile acestui simţământ şi se întoarse brusc, aşteptându-se poate să o vadă pe bunica, îngrijorată de matinală ei plimbare. Dar în spate nimeni.
    - Şi totuşi a fost ceva, am simţit…
    Se ridică uşor de pe prundişul umed şi îşi îndreptă paşii spre păduricea din apropiere. Se opri sub un stejar bătrân şi noduros, aşezându-se în iarba plină de rouă şi căzu pe gânduri. În mintea ei roiau gândurile că albinele ce umplu fiecare câte un fagure,întregind pe zi ce trece stupul.
    Brusc, se simţi stăpânită de o spaimă nedesluşita , aceeaşi privire de gheaţă, de această dată mult mai puternică, străbătându-i corpul şi ţintuind-o pe loc. Nu mai putea lupta ca adineauri, se simţi părăsită de puteri şi căzu, inconştientă.
    Trecură astfel câteva ore, timp în care Lucia nici nu se mişcă, şi era greu de ghicit dacă mai respira sau dacă inima a încetat să mai zvâcnească în pieptul ei firav. Într-un sfârşit se trezi, cuprinsă de o ameţeală puternică şi se ridică , umplându-şi plămânii cu aerul proaspăt de primăvară.
    Când se simţi în sfârşit mai bine, porni spre inima pădurii, murmurând gânduri încâlcite şi grăbind tot mai mult pasul.
    - Aici trebuie să fie,sigur….aici mi-a spus ….o să găsesc….sper…oare e târziu?
    Se pomeni alergând, fără să ştie unde, strigând, fără să ştie pe cine, plângând, fără să ştie de ce. Un gând îi trecu fulgerător prin minte şi se opri brusc, ca la un semn.
    - Bunica ! Oare cât e ceasul ? Oare de când sunt plecată ? De ce am plecat ?
    Avu impresia că tocmai s-a trezit dintr-un vis greu, un vis incredibil de real şi totuşi absurd. O porni agale către casă, căci trecuse de mult ora panzului şi soarele strălucea pe cer, amintindu-i cât de taziu se făcuse.


    III


    Dacă priveai din depărtare, căsuţa unde locuia fata împreună cu bunica ei părea o colibă părăsită, însă pe măsură ce te apropiai lucrurile aranjate şi curăţenia care stăpânea în micuţa curte pe care o aveau îţi dădeau impresia că vezi chiar casa Sfintei Vineri din basmele cu Feţi-Frumoşi .
    Lucia deschise grăbită portiţă, făcu câţiva paşi şi sări peste pragul casei, intrând într-o cameră micuţă, slab mobilată. Îşi aruncă ochii pe pat, dar nu era nimeni.
    “Pesemne e la bucătărie”, gândi ea şi deschise uşa de lemn ce separa cele două camere. Înăuntru nimeni.
    - Unde ai umblat până acum?
    Fată tresări . Bunica apăruse ca din senin în spatele său.
    - M-am plimbat pe lângă lac…
    - Atâta timp ? Şi fără să-mi spui că pleci !
    - Dormeai , nu am vrut să te trezesc. Şi doar m-am plimbat pe lângă casa , nu am plecat în altă lume!
    Femeia rămase împietrită la auzul acestor cuvinte.
    - Să nu vorbeşti aşa !
    Ieşi brusc din încăpere, în curte, şi strigă în aşa fel încât Lucia să o audă :
    - Eu plec până în sat la maica stareţă, să ai grijă de casă . Nu mai umbla fără rost, fă-ţi de lucru prin curte , că Slava-Domnului de umblat toţi ştim să umblăm, dar la treabă greu găseşti om bun .
    Lucia căzu pe un scaun din apropiere, înfrântă de împotrivirile bunicii. Se afunda în gândurile ce i se încâlceau în minte că iţele unui război de ţesut, încercând să le descurce. Încetul cu încetul, fruntea i se lumină şi, cuprinsă de un fel de linişte sufletească, păru că nu ia în seamă vorbele bătrânei, părăsind agale curtea şi casa în care se simţea atât de stingheră.
    Din copilărie era atrasă de împrejurimile lacului, de pădurea aceea în care de dimineaţă trăise spaima cea mai grozavă pe care credea că o poate încerca. Auzise că şi mamei sale îi plăcea acolo şi că îşi petrecea timpul contemplând ore în şir splendidul tablou al naturii neînlănţuite.
    Fiecare pom emana mister şi libertate în această pădure,strajă tăcută a fiecărui secol .




    IV



    Un motan negru apăru de nicăieri şi începu să se gudure linguşitor la picioarele fetei , arcuindu-şi spatele şi mangaidu-i picioarele cu blana moale, fină a capului.
    Şi era un contrast atât de puternic între pielea albă, ca de marmură a Luciei şi balnita lucioasă şi neagră a motanului, pe cât de puternic era contrastul sufletelor lor. Al unuia era chinuit de îngrădirea în viaţa predestinata uitării, pe când celălalt era hoinar în libertatea cu greu mărginită de cele nouă vieţi.
    Lucia fu atrasă de motanul apărut ca din senin la picioarele sale şi îl urmă , aproape fără să îşi dea seama, până ajunse înapoi acasă . Se pomeni urcând cu grijă treptele şubrede ale scării podului, urmărind cu privirea direcţia în care dispăruse animalul .
    Cu fiecare pas îşi simţea inima bătând mai tare şi mai tare, mai-mai să-i spargă pieptul încărcat de suspinele atâtor ani de suferinţe. Două luminiţe verzi, fosforescente îi arătară locul unde se aşezase motanul . Îl găsi stând pe un volum vechi , prăfuit şi ros de trecerea vremii.
    Se aşeză cu grijă lângă el. Pisoiul veni şi se ghemui uşor în braţele fetei, torcând de plăcerea mângâierilor tanjite poate de atâta vreme. Lucia luă volumul şi îi deschise încetişor coperta , de frică să nu se rupă. Ochii ei mari şi negri aruncau văpăi cu fiecare rând citit , de fiecare dată mai arzătoare. Se ridică din senin şi ţâşni spre gura podului. Luna plină părea mai mare decât de obicei, mai mare şi mai misterioasă, roşiatică şi mai puternică , de parcă s-ar fi pregătit pentru vreo ceremonie funestă.
    Lucia alerga aparent fără nicio direcţie, ca scoasă din minţi. Însă era foarte lucidă. Gândea mai limpede ca niciodată.
    - Mai e timp, abia a răsărit luna... mai e timp…. în sfârşit liberă…. şi mama… cum de a ştiut?
    Se împiedică de un ciot şi căzu la rădăcina stejarului unde dimineaţa îşi pierduse simţirea. Se sprijini de trunchiul gros şi rămase aşa câteva clipe, murmurând cuvinte numai de ea auzite. La răstimpuri se distingea un foşnet discret în iarbă, care se apropia din ce în ce mai mult.
    Din tufişul de alături ieşi un şarpe fascinant prin siguranţa imprimată în mişcarea lentă, cu unduiri leneşe, ce îl aduceau tot mai aproape de Lucia. Fata îl privea fix în ochii reci şi expresivi, încât după un timp nu mai ştia nici ea dacă doarme, visează sau trăieşte cu adevărat noaptea aceea.
    Şarpele îşi apropie mai mult colţii de încheietura mâinii Luciei, dar ea era hipnotizată, vrăjita de şoaptele lui. Simţi două împunsături de ac pe mână şi apoi sângele cald curgând şiroaie pe pielea-i mai albă ca niciodată. Şarpele i să încolăci pe mâna şi-i mângâie pentru ultima dată fruntea , dar atingerea sa îi îngheţă fetei sângele în vene. Adormi.



    V


    Se ridică speriată, i se părea că dormise un secol. Se simţea liberă, împlinită. Avea aripi şi putea să zboare. Se simţea una cu noaptea rece care o înconjura. Îşi vedea trupul zăcând inert în iarbă. Vedea ultimii picuri de sânge care îi curgeau pe mâna dreaptă şi observă ultimele zvâcniri ale corpului, ultimele împotriviri înaintea fericirii sale depline. Era trupul său, murea , îşi sacrifica trupul pentru liniştea adâncă, odihnitoare, şi nici măcar nu îşi dădea seama. Încerca să păşească. Plutea. Încerca să vorbească .Vorbele răsunară înăuntrul ei. Apoi o lumină puternică, albă, îi invada spiritul şi o înaltă spre bolta cerească, din ce în ce mai sus, aşezând-o alături de stele, să lumineze calea şi viaţa unui suflet nefericit ce o va alege drept călăuză pe drumul nebănuit al destinului .
    avatar
    zalmoxis
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 18
    Data de inscriere : 12/09/2009

    Re: Destinul unui suflet ratacit

    Mesaj Scris de zalmoxis la data de Vin Sept 18, 2009 3:23 am

    ce frumos Crying or Very sad pacat ca a murit Crying or Very sad foarte faina descrierea si povestea. Chiar mi-a palcut. te picepi. Astept sa mai scrii si altceva. Very Happy

    somebody
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 3
    Data de inscriere : 17/09/2009

    Re: Destinul unui suflet ratacit

    Mesaj Scris de somebody la data de Vin Sept 18, 2009 3:26 am

    multumesc Very Happy am mai postat o poezie, tot azi....
    cat despre final..a murit pentru ca trebuia sa moara, pentru ea aceea era fericirea, sa fie alaturi de singura persoana care o intelegea,mama ei ..Smile

    Continut sponsorizat

    Re: Destinul unui suflet ratacit

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Mar Noi 21, 2017 9:41 pm