Fantasy-World

Lumea imaginatiei tale

Ultimele subiecte

» ID`uri
Vin Aug 20, 2010 4:30 pm Scris de LiOnX

» Sa ne cunoastem
Vin Aug 20, 2010 4:15 pm Scris de LiOnX

» Cine ai fost intr'o viata anterioara?
Lun Iul 05, 2010 10:42 pm Scris de dark angel

» Poti prezice viitorul?
Lun Iul 05, 2010 10:35 pm Scris de dark angel

» Cu ce baiat din Twilight te potrivesti?
Lun Iul 05, 2010 10:30 pm Scris de dark angel

» Poezii.
Vin Iun 25, 2010 1:08 am Scris de LiOnX

» Ce spune scrisul tau despre tine?
Vin Iun 25, 2010 12:29 am Scris de LiOnX

» Alb / Negru
Joi Iun 24, 2010 12:42 am Scris de LiOnX

» Ce melodie asculti acum?
Joi Iun 24, 2010 12:35 am Scris de LiOnX

Navigare

Top postatori

Bia (143)
 
adikady (43)
 
The Role Model (41)
 
Yuuki Kurosu (24)
 
zero kiryu (23)
 
zalmoxis (18)
 
Sandra (17)
 
Mm<3 D.Love (14)
 
Aikad (13)
 
Twilight.Drug (11)
 

Parteneri

forum gratuit

    A Past and Future Secret

    Distribuiti

    Aikad
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 13
    Data de inscriere : 28/08/2009
    Localizare : Minas Tirith, Gondor, Middle-Earth.

    A Past and Future Secret

    Mesaj Scris de Aikad la data de Sam Aug 29, 2009 12:22 am

    Gen: fantasy, SF.

    A Past and Future Secret
    Close enough to reach the sky
    But will it open up for us ?
    Close enough to be the right
    But will it be really might ?
    Will it be the might …


    Prolog.

    Porţile cerului se vor deschide;
    Aripile vor creşte precum unui olide*.
    La revedere, BeorAver-ar’oi,
    Bun venit, lume de apoi!
    [Era lui Michin, anul 230 după Veritas, „Voci din Înalt” - răstălmăcire din Limba Veche după Kidar AikValar – Kidar al Codrului Valar]


    Uliţele din Blăznirea lui Meron erau cufundate în tăcere. Deşi satul nu era chiar cel mai de preferat pentru a trăi în, mai ales din cauza numelui care era „piază rea” în mintea celor mai mulţi dintre averreni, lumina din casele acestora dăinuia până târziu în noapte. În timp ce ultima rază a soarelui declina înlăuntrul liniei Averului, un vânt puternic se pornise, cum nu mai fusese simţit din iarna anului 467 al Erei lui Meron.
    - Suflul ăsta nu poate însemna nimic bun! mormăise în barba lui stufoasă bătrânul Saifer, privind stânca pătată de amintirea căderii fostului lor rege mult-iubit.
    Vântul pornise ca la un semn necunoscut, cu câteva minute înainte ca recent-orbul lor rege să dispară în neantul alb de sub Aver, urmând razele roşii ale soarelui, ca mai apoi să se risipească după rege. Nu era de bun augur.
    Liniştea fu spartă de paşi grăbiţi. Imaginea era în umbră, singura lumină ce se revărsa deasupra sa fiind neliniştea. În urma sa alerga o altă siluetă, îmbrăcată într-o robă cu glugă. În spate avea un sac de pânză, însă nu dădea nici un indiciu de ce ar putea duce.
    Prima umbră se opri, aşteptând-o pe cea de-a doua. Din întunecimea lor, două puncte verzi sclipiră la nivelul capului, şi un clinchet melodios se auzi spart.
    A doua umbră o împinse pe prima, întorcându-se pentru a înfrunta duşmanul lor nevăzut. Vântul suflă puternic pentru o fracţiune de secundă, şi pentru tot atât timp eliberă câteva şuviţe blonde, lungi, iar luminile verzi aţintiră direcţia vântului. Obiectului din spatele lui îi scăpă două sunete metalice, înainte ca o rază puternică, albă, să învăluie uliţa.
    Vântul dispăru. A doua umbră la fel. A doua însă nu dădea semne de viaţă.
    _______________________
    *olide = pasăre de mărime medie, cu penajul alb şi ochii împrejmuiţi de pete aurii, cunoscută după puterea de a-şi regenera aripile după ce i-au fost tăiate. Foarte răspândită în Codrul Valar din Ţara de pe Aver.


    Capitolul I: Străinul.

    - Rash, hai, scularea!
    Vocea femeii răsună în toată casa, însă nu era nevoie de nici un îndemn, căci Rash, băiatul căruia i se adresase, era deja în picioare. Privea cu ochi goi pe fereastră, fixând un grup de oameni adunaţi la poalele clădirii în care stătea; ochiul stâng i se mişcă ciudat, rotindu-se în orbită, ca mai apoi irisul să i se contracte, iar pupila i se dilată până rămase numai o pată neagră, cu mici irizaţii galben-chihlimbarii, pe faţă încadrată de un păr lung şi bălai.
    - Rash, nu mai lâncezi şi vino să ajuţi!
    Băiatul îşi reveni imediat, apoi îşi puse mâna deasupra ochiului stâng şi se îndreptă molcom spre uşă. Traversă un hol lung până să ajungă la scări; podeaua scârţâia sub picioarele sale, însă nu ameninţător.
    Trecu pe lângă uşi, uşi deschise sau încuiate, pe lângă oameni care nu-i dăduseră atenţie, însă pe care-i fotografia pe fiecare, întunecându-şi ochiul stâng pentru o fracţiune de secundă.
    Vóitor, fiul lui Ûverah. Andor, fiul lui Áaiach. Veera, fiica lui Torai. Ḿaitar, fiul lui Chaidr ..., îi strigă Rash în minte, asociind imaginile întipărite cu numele lor, aflate de la Stăpână. Îşi duse încet mâna la ochi, clipind rapid, schimbându-şi culoarea ochiului stâng în verde, cum era şi cel drept.
    - Hei, băiete, ajută-mă să pun asta sus! îi spuse un bărbat scund, indicând un raft al unui dulap şi punându-i în braţe câteva obiecte din lemn adunate într-o pânză albă.
    Rash înclină puţin capul, aşa cum era deprins să facă atunci când întâlnea o persoană mai în vârstă; aşeză obiectele pe raft, apoi fu trimis la parter, pentru a o ajuta pe Stăpână.
    - Ah, Rash, în sfârşit! Mergi imediat afară şi goneşte-i pre oamenii ăştia adunaţi în faţa uşii! Ne sperie toţi clienţii!
    Oh, Doamne! Puţin aer, vă rog!, îşi zise Rash, încruntându-se, însă având grijă ca nimeni să nu-l vadă. Hai, să terminăm mai repede cu asta!, îşi spuse, apoi fugi spre uşă; deşi nu voia să recunoască, de când se sculase avea un sentiment ciudat legat de mulţime, găsind o legătură între ceea ce se întâmplase până acum şi cum ajunsese acolo. La ce mă tot gândesc ? Ai mei au murit acuzaţi de erezie, iar eu m-am trezit cu ochiul ăsta. Ce legătură pot găsi aici ? Că am fost tras în văgăuna asta, că mi s-au pus pre cap o grămadă de trebi şi pe deasupra mai şi dorm pre o saltea plină de pureci ?, se mustră Rash.
    - În sfârşit! A trimis muma ciudaţilor pre cineva să-l ia şi pe ăsta! Ce nu pricepeţi! Omul ăsta are nevoie de un spital, nu de voi!
    - Înghite-ţi cuvintele, Vórar! Dacă în Kain’ador te ciocoieşti în faţa Domniei Sale, aici nu merge cu semeţia asta de tâlhar! Chezăşuiesc pre numele neamului meu că omul ăsta va fi bine-ngrijit!
    - Rash, fiul lui Kidan al casei Fenri, nu mai chezăşui pre numele neamului! Ar trebui să fi ars pe rug, după vrăjitorii ăia ai tăi. Nu faci parte din marea casă Fenri, ci eşti doar un mojic!
    - Gata cu gâlceava, Vórar. Avem aici un străin în robă lungă şi negră, şi-mi e prepus că-i în letargie.
    Binecuvântat fii, Idak! Încă puţin şi-i arătam de ce-i în stare casa Fenri, cu atât mai mult Rash al lui Kidan!, îşi zise Rash, punându-şi mâna deasupra ochiului stâng, încercând să ascundă abisul.
    Mulţimea se dădu la o parte, iar oamenii ce încercau să ridice străinul se opriră la vederea lui. Rândurile începură să se destrame, iar Rash îl privea cu atenţie. Îşi simţea ochiul cum se roteşte nebuneşte, întunecându-se apoi revenindu-şi, luminându-se apoi înverzindu-se la loc. Îl fulgeră un simţământ de durere în partea stângă a capului, şi amintirea vagă a unui crivăţ se făcu simţită. Îi dădu la o parte gluga, privindu-i atent faţa: avea o piele lăptoasă şi trăsături aspre, însă ascuţite şi oarecum nobile. Era încadrată de fire aurii, aşa cum erau toţi oamenii de pe Plaiul de pe Aver. Un început de barbă i se putea vedea, iar gâtul îi era acoperit de părul uşor ondulat, până la umeri. Vârsta nu i-o putea determina, însă nu părea trecut de 130 de ani*.
    - Fie binecuvântat Domnul, june, că ai ajuns în faţa casei Stăpânii, altfel ajungeai într-un loc şi mai dărăpănat, pe undeva la capătul satului, zise în şoaptă Rash, în timp ce se pregătea să-l ia pe străin.
    Îşi deschise ochii atunci când băiatul îi atinse spatele; culoarea alburie care o aveau îi îngheţă sângele-n vine lui Rash. Străinul, însă, nu dădu semne că l-ar fi văzut, aşa că începu să-l caute cu degetele prin aer. Pielea de pe mână-i era arsă în unele părţi, iar unele degete păreau că ar fi doar carne, fără os.
    Rash dădu frâu liber ochiului să se întunece, având marea surpriză de a vedea ochii străinului verzi. Ce naiba ?, îşi zise el, închizându-şi ochiul drept, apoi cel stâng: ceaţa îi acoperise din nou văzul străinului.
    - Te poţi mişca ? îl întrebă Rash, vorbind rar.
    Străinul dădu din cap, apoi se ridică în picioare, sprijinindu-se de el. Băiatul îl conduse înăuntrul casei, privind în urmă la puţinii oamenii de pe uliţă, ce şuşoteau grăbiţi, apoi fugeau de la locul faptei. Străinul oftă.
    - Ah, Rash, bine că i-ai gonit! Vórar n-are nici un dumnezeu! Credeam că măcar de tine ar asculta, din moment ce eşti din aceeaşi casă cu Măria Sa Thengriel.
    - Stăpână, mi s-a luat titlul, altfel n-aş mai fi aici să gonesc toţi puricii si vânzătorii de suflete din faţa casei dumitale.
    Femeia dădu din cap aprobator, apoi se apropie de străin şi-l studie.
    - Cum te numeşti, june ? Ai vreun nume ?
    Străinul îşi întoarse capul spre locul de unde venise sunetul; şi-l lăsă să cadă uşor pe umăr, pironind-o pieziş cu acea căutătură alburie.
    - Namoth, doamna mea.
    Avea vocea limpede, caldă, ba chiar melodioasă. Rash tresări când îi ajunseră sunetele la urechi.
    Stăpâna, însă, râse uşor, apoi îi dădu indicaţii băiatului unde să ‘cazeze’ străinul. Rash se conformă, conducându-l pe scări în sus.
    - Sigur e trimis de-al lui Thengriel; are trăsături nobile, iar vocea e oglinda sufletului, la fel şi ochii. Chiar de-i sunt înceţoşaţi, transmit bunătate, îi zisese Stăpâna, fără să o audă străinul. Lasă-l să-şi tragă sufletul, apoi ne va spune povestea lui.
    Ajunseră la o cameră scăldată în lumina soarelui, iar Rash îl lăsă pe marginea patului.
    - De ai nevoie de ceva, strigă o dată “Rash”. Iar dacă nu voi veni, încearcă “Andor” şi speră că va fi aici.
    Dădu să plece, însă Namoth îl prinse de braţ. Rash se întoarse, însă ochii lor se întâlniră. Nu-şi reţinu ochiul stâng când vru să se întunece. Însă în acel moment, Namoth râse. Ochii îi deveniră verzi, de un verde crud, dar atât de luminos. Zâmbea, iar dovada că o făcea din suflet şi cu bunătate erau chiar hăurile de smarald.
    - Ai fost acolo. Ai simţit rrravarrul, zise Namoth, accentuând “r”-ul. Rrravarrul ţi-a lăsat moştenirea abominală. I-a îndepărtat pe toţi cei dragi.
    Rash încremeni, clipind rapid, pentru a fi sigur că vede bine.
    - Da, rrravarr’abosnhar**, pot vedea. Ţine minte numele lui Namoth al casei Lhon. Ţine minte, fiu al Fenri.
    Rash îi desprinse mâna, apoi fugi afară din camera străinului. Ravarul ... Casa Lhon ... Asta ţi-era legătura, Rash, băiete ?, îşi zise el, acoperindu-şi ochii amândoi.
    ______________________
    *Oamenii Ţării de pe Aver au viaţa lungă, ajungând şi până la 500 de ani. Cei ce au în jur de 100 de ani ar avea echivalentul a 20 de ani în celelalte aşezări omeneşti a planetei Irata.
    **ravar’abosnhar = atins de ravar, cuvânt din Limba Veche.

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 24
    Localizare : Alba Iulia

    Re: A Past and Future Secret

    Mesaj Scris de Bia la data de Mier Sept 02, 2009 5:52 pm

    imi place cum scri si cum te axezi pe descrierea si trairile personajelor
    te inspiri de undeva sau compui tu totul, pentru ca e ca si cum as citit o carte

    Rash din cate mi-am dat seama are ceva puteri...o fi ceva vrajitor ?
    si ceva imi spune ca Namoth nu a ajuns la ei din intamplare
    astept next sa vad de fapt care e motivil pentru acea "vizita" neasteptata

    Aikad
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 13
    Data de inscriere : 28/08/2009
    Localizare : Minas Tirith, Gondor, Middle-Earth.

    Re: A Past and Future Secret

    Mesaj Scris de Aikad la data de Joi Sept 03, 2009 9:33 pm

    Prefer să compun eu totul, nu să iau din ideile altora. Pentru că, în fond, nu m-am mai putea mândri că 'eu am făcut-o!' :]
    Mulţumesc mult pentru comment şi sper ca următorul capitol să aducă ceva explicaţii asupra storyline-ului.

    Capitolul II: Ochi de matostat

    My song of the end
    It was nice but now it's gone
    My song of the end
    It was fixed the whole time
    My song of the end
    I saw it all
    [Blind Guardian – A Past and Future Secret]


    Abia târziu în acea zi fără de înţeles îşi termină Stăpâna treburile; deşi toţi o supranumeau în acest fel, era doar pentru că a ei era casa, şi ea decisese să ia răniţii şi căzuţii trimişi de rege. Pentru că cei mai mulţi dintre ei erau fii şi fiice deposedaţi şi alungaţi din casele mari, pentru greşeli adevărate sau plăsmuite de conducătorii aleşi cândva de cei de dinaintea lui Thengriel.
    Rash încă mai cugeta; Să-i spun, sau să nu-i spun de Namoth ?, îşi tot spunea de când acesta îşi dezvelise ochii de giulgiul de abur. Dacă-i voi spune, cine ştie ce se va mai specula şi de mine ... Lhonul ştie. Ştie de Vânt şi se pare că l-a întâlnit şi el; ochii verzi nu-i primeşti cu una cu două. Se înfioră. Amintirile trecute se perindară rapid prin capul său. Nu rămăseseră decât cioturi de imagini, prin ale căror spărturi vuia sunetul ravarului şi strigătele îndepărtate ale altor averreni. Averreni ?, râse el de propriile-i gânduri. De unde ştiu că erau numai averreni ? Apoi flăcările care-i consumaseră părinţii arseră simţămintele de groază, ce-i acaparaseră sufletul în acele momente.
    Stăpâna îşi înălţă semeaţă privirea, apoi merse cu pas uşor spre uşa lui Namoth. Strigă încă doi băieţi să vină cu ea, printre care era şi Rash.
    - Deci, june Namoth, ce vânt te-aduce aici ? începu Stăpâna, aşezându-se pe marginea patului, în timp ce băieţii rămaseră la uşă.
    Namoth îşi ridică molcom capul, pironindu-i faţa femeii; acoperământul alb îi era lăsat deasupra ochilor.
    - Mai încolo, străine, căci nu priveşti astfel omul ce-ţi dă adăpost la ananghie! zise unul din băieţii de la uşă.
    - Uşor, Dak’er, băiete, că nu e rost să rămâi cătrănit pe un orb că mă priveşte-n ochi, îl certă Stăpâna, vorbind încet şi blând. Până la urmă, e frate cu tine, fiu al lui Thas, cum e şi frate cu mine. Sânge din sânge de averren, şi cultură din …
    - … cultura învăţaţilor trecuţi*, şopti Namoth.
    Nici unul din băieţii de la uşă nu-şi putură stăpâni fiorul ce-i trecuseră la auzirea vorbelor lui, cu atât mai puţin la vocea sa. Rash, însă, nu-şi mutase privirea lipsită de expresie de la el.
    - Sunt doar un pribeag. Vroiam să simt din nou aerul de la capătul Averului. Mai veneam cu un om, un bard de pre la curţile lui Thengriel, Domnul să-l ajute!, dar văd că s-a pierdut undeva printr-o ţihlă. A rămas cu dragii lui copaci, ce-i cântă şi-i jeleşte atât. Dar era singurul meu sprijin de când m-am născut, şi purtam înainte şi-o pânză dimprejurul ochilor, să-şi dea seama oamenii că nu văd. Dar văd că s-a pierdut; probabil unde m-am pierdut cu firea şi am ajuns lat pre spate în faţa casei dumitale.
    - Grea-i viaţa când n-ai puterea de a vedea, nu, june ? râse Stăpâna. Şi bardul acesta al tău, cum ziceai că i se spune ?
    - O, nimeni nu ştie cum. Noi îi zicem … „Cameleonul”. Pentru că îşi schimbă numele la fiecare jumătate de sută de ani. Acum zici că-l şti, şi când îl cheamă altul pre care abia l-a cunoscut te trezeşti că-i altă persoană.
    Namoth râse uşor şi, deşi ceaţa părea că-l împiedică, ochii îi surâseră, iar albul lor părea că se luminează dintr-o dată.
    - Cară câte-o scripcă-n spate, şi-i mai întotdeauna înveşmântat în robă. Nu cred că-i de prea mare ajutor asta, însă mai nici un bard din Ţara de pe Aver nu cântă la instrumentul ăsta, ci la câte vreo harfă micuţă.
    Stăpâna rămase puţin pe gânduri, răscolindu-şi amintirile.
    - Da, ai dreptate. Nu mă ajută asta deloc, căci n-am văzut pre nimeni cu vreo scripcă-n spate. Dar să lăsăm asta acum. Mai am nişte întrebări să-ţi pun. De unde eşti, june, şi al cui fiu eşti ?
    Namoth nu-i răspunse imediat, ci rămase pierdut în faţa ei. Părea că priveşte prin ea, într-un loc îndepărtat, numai de el ştiut.
    - Vin de la meterezele ţării, de la capătul dinspre Apus al Averului. Numele cetăţii s-a pierdut în timp. Acum a rămas doar o ruină a ceea ce a fost, un loc în care se adună toţi plăieşii ce vor să fugă de judeţu regelui. Sunt Namoth, fiu al lui Shesz.
    Stăpâna se încruntă; părea că-şi pune întrebarea dacă-l ştie pe acel om sau nu. Într-un final, îi spuse unuia dintre băieţii de la uşă să-i aducă o pânză lată, de orice culoare, pentru orb.
    Rash rămase la vorba Stăpânei, până se va fi înapoiat băiatul. Namoth, însă, nu spuse nimic, ci medita în linişte, cu ochii închişi.
    Băiatul intră fără să bată la uşă. Lăsă pânza, ce era puţin cam prea lungă, şi plecă. Rash dădu să plece.
    - Fiu al Fenri, rămâi, zise Namoth, reuşind să-l reţină.
    Rash rămase cu spatele la el, cu mâna pe uşă. Nu îndrăznea să se întoarcă.
    - Fiu al Fenri, reluă Namoth. Ai fost atins de rrravarr. Să nu gândeşti că vei rămâne doar cu atingerea lui.
    Rash încremeni. Se întoarse spre Namoth, care-l aştepta cu ochii săi de smarald. Acesta oftă, urmărindu-i, mişcările băiatului, şi mai ales potopul de expresii ce-i inundă chipul.
    - Rrravarrul nu te lasă doar cu un ochi ce-şi schimbă culoarea. Nu, o, nu … Helheim şi Nilfheim nu dorm niciodată.
    Rash se încruntă.
    - Helheim şi Nilfheim ? Vrei să zici că ravarul are legătură cu purgatoriul ?
    - Da, fiu al Fenri, are legătură. Căci rrravarrul este făcut din suflete. Din sufletele celor căzuţi în luptă în vechime … în Bătălia din Veacuri Apuse. Cei care au luptat pentru aste lumi. Aşa că li s-a îndeplinit dorinţa de a le servi şi după moarte.
    - Dar … nu semăna deloc a ceea ce a fost pictat în vechime. Nici măcar cu cele ale altor neamuri. Ravarul m-a luat când eram mai mic … dar tot ce-am văzut a fost pământ sterp şi stânci uriaşe din loc în loc.
    Namoth chicoti.
    - Acela a fost începutul Svartalfheimului. Rrravarrul nu te duce direct în Helheim sau Nilfheim. Te căleşte mai întâi aici. Dar fi sigur că nu vrei să vezi lumea din spatele numelor.
    Namoth se înfioră, ducându-şi mâna la braţul drept, încercând, parcă, să-şi acopere o rană mai veche. Rash medita la cuvintele sale. Ştie mult mai multe decât lasă să se vadă., îşi zise el, privindu-l pieziş.
    - De ce ai minţit-o pe Stăpână ? schimbă, brusc, subiectul. Este de încredere, şi pre deasupra îşi va da seama că nu i-ai zis adevărul.
    - Oh, cu cât ştie mai puţină lume, cu atât mai bine. În plus, doar cei ce au fost atinşi de rrravarr mă ştiu, zise el, chicotind.
    - Şi povestea cu bardul ? E adevărată ?
    - O, da …, zise el, oprindu-se pentru câteva secunde, privind în gol şi zâmbind uşor. Da, este adevărată. Şi chiar este cunoscut ca şi „Cameleonul”; doar eu îi mai ştiu adevăratul nume. Până şi Thengriel îl ştie aşa.
    Rash îl privi încurcat.
    - Totuşi, de ce m-ai oprit ? De ce-mi spui toate astea ?
    Namoth râse. Rash, însă, îl privi încruntat; Râde prea mult şi pare că-i puţin ramolit. Poate nici nu ştie ce zice.
    - Pentru că vei veni cu mine. Vom pleca în una din următoarele zile, în căutarea bardului, şi apoi om vedea noi ce vom face.
    - Ce ?! strigă Rash, nevenindu-i să-şi creadă urechilor. O, nu, mi-a ajuns câtă aventură am avut când m-a luat ravarul, abia de-am reuşit să scap. Nu prea cred că mai vreau o dată aşa ceva. Şi-n plus, nici nu te cunosc, decât că eşti dintr-o casă mare de mult stârpită din Ţara de pe Aver.
    - O, fiu al Fenri, dar nu am murit cu toţii, zise Namoth. Mă ai pe mine în faţa ta. Şi ai grijă, căci nu mulţi care scapă din ghearele ravarului mai şi ajung să povestească. Şi n-ai grijă, că va veni după tine dacă rămâi aici.
    Rash se lăsă uşor la podea, cu spatele lipit de uşă. Îşi puse mâinile pe cap; Nu, nu mai pot îndura aşa ceva încă o dată!, îşi zise el, încercând din răsputeri să-şi alunge amintirile ce-l năpădiseră.
    Namoth se ridică de pe pat, vrând să-l ridice.
    - Fiu al Fenri, n-ai de ce te teme. Căci vei fi cu Namoth, fiu al Hraisen din casa Lhon, şi Trimisul-Cerului, un alfen, al cărui nume nu trebuie rostit aici şi care mai este adus în lumină doar de câte un bard ce ştie pre dinafară toţi autorii cântecelor din vremea lui Veritas până acum.
    Rash oftă, privind ochii de matostat ce-l pironeau cu o lumină stranie. Lăsă capul în jos. Namoth îl examina în linişte, aşteptând răspunsul său.
    - Zici că de voi rămâne aici voi fi luat din nou de ravar. Iar de voi pleca, voi merge cu un fiu al unei case ce a dispărut din vremea lui Veritas şi un alfen, de a cărui seminţie ştiu din legende. Dar ce mai am de pierdut ? O viaţă mizerabilă, privit cu ochi necruţători de locuitorii satului ? Da, nu sună prea bine.
    Îşi ridică încet capul.
    - Cred că voi veni, zise el.
    __________________
    *Zicală cunoscută a familiilor caselor mari ale Ţării de pe Aver.

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 24
    Localizare : Alba Iulia

    Re: A Past and Future Secret

    Mesaj Scris de Bia la data de Vin Sept 04, 2009 4:45 am

    in cazul acesta te felicit sincer
    ai foarte mult talent si nu merita sa il irosesti
    te-ai gandit vreodata sa publici o carte?

    revenind la subiect...
    Namoth sigur stie ceva mai mult decat crede Rash
    si eram sigura ca nu a ajuns acolo din intamplare
    sunt tare curioasa sa vad care este rolul Cameleonului in toata povestea si de ce doreste Namoth sa stie cat mai putina lume despre el

    Aikad, o sa te rog sa recuperezi un fic deocamdata (pentru ca nu avem mai multe momentan); pentru fiecare fic postat va trebui sa citesti alte doua ficuri
    multumesc Smile

    Continut sponsorizat

    Re: A Past and Future Secret

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Lun Feb 20, 2017 11:26 pm