Fantasy-World

Lumea imaginatiei tale

Ultimele subiecte

» ID`uri
Vin Aug 20, 2010 4:30 pm Scris de LiOnX

» Sa ne cunoastem
Vin Aug 20, 2010 4:15 pm Scris de LiOnX

» Cine ai fost intr'o viata anterioara?
Lun Iul 05, 2010 10:42 pm Scris de dark angel

» Poti prezice viitorul?
Lun Iul 05, 2010 10:35 pm Scris de dark angel

» Cu ce baiat din Twilight te potrivesti?
Lun Iul 05, 2010 10:30 pm Scris de dark angel

» Poezii.
Vin Iun 25, 2010 1:08 am Scris de LiOnX

» Ce spune scrisul tau despre tine?
Vin Iun 25, 2010 12:29 am Scris de LiOnX

» Alb / Negru
Joi Iun 24, 2010 12:42 am Scris de LiOnX

» Ce melodie asculti acum?
Joi Iun 24, 2010 12:35 am Scris de LiOnX

Navigare

Top postatori

Bia (143)
 
adikady (43)
 
The Role Model (41)
 
Yuuki Kurosu (24)
 
zero kiryu (23)
 
zalmoxis (18)
 
Sandra (17)
 
Mm<3 D.Love (14)
 
Aikad (13)
 
Twilight.Drug (11)
 

Parteneri

forum gratuit

    Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Distribuiţi
    avatar
    Aikad
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 13
    Data de inscriere : 28/08/2009
    Localizare : Minas Tirith, Gondor, Middle-Earth.

    Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Mesaj Scris de Aikad la data de Sam Aug 29, 2009 12:21 am

    Shattered Love Vs Life Regained

    - Capitane! striga un baiat blond, imbracat in straie din lana. Domnul Drake Fireleash va transmite ca s-a anuntat razboi. Solul trimis de regele tarii vecine a venit acum cateva minute.
    Capitanul Fenrir Haren se ridica de pe scaunul ce statea, mai sa darame masa. La naiba cu tine, Iaden!, isi zise el. Cu un gest al mainii, il dadu afara pe baiat, acesta facand imediat ce i se cerea.
    Capitanul era un barbat impunator, ce-si castigase respectul tuturor din cetate. Avea parul blond si lung pana la umeri, prins intr-o coada la spate. Ochii-i erau asemenea unor lacuri limpezi, ca doua gauri abisale de culoarea cerului.
    Regele ce stapanea cetatea era pe patul de moarte si nu avusese niciodata mostenitori, cum nici nu se casatorise vreodata. Chiar daca unii ii spuneau in repetate randuri ca este un nonsens, nicicand nu le-a dat ascultare. Acum il lasase pe Fenrir sa apere cetatea, fiind prietenul lui din copilarie.
    Capitanul iesi din camera, trantind usa in urma lui si dand porunci in dreapta si-n stanga la soldatii de straja de la usi. Ah, la naiba, nu mi-a zis piciul cand ne ataca ..., isi zise el, dandu-si cu pumnul in frunte si inchizandu-si strans ochii.
    Acelasi baiat blond ce-l anuntase pe Fenrir Haren de razboi ajunse la casa unuia dintre soldati. Isi trase sufletul, apoi batu la usa. In prag aparu o fata subtirica, cu plete lungi, negre.
    - Domnul Leto Stormreaven este aici ?
    Fata dadu din cap, retragandu-se inapoi in casa, facandu-i semn cu mana s-o urmeze. Il lasa intr-o odaie, cam goala, ce-i drept, dar racoroasa. Erau doar patru scaune si o masa. Bruneta intra intr-o alta camera. Nu dupa mult timp, un tanar inalt isi facu aparitia.
    - Da? Ma cautai? zise el.
    - S-a anuntat razboi cu tara vecina. Incurand va trebui sa plecati la lupta, zise blondul.
    Facu o plecaciune scurta, dupa care isi relua fuga spre celelalte case.
    Leto se aseza pe un scaun, cu fata la usa – asa cum fusese invatat de mic, ca usa sau fereastra sa-i fie intotdeauna sub observatie, pentru a nu fi luat prin surprindere de catre inamic. Fata, vazandu-l ingandurat, il lua in brate.
    - Kida, draga mea Kida ..., incepu el, mangaindu-i la randul sau, obrazul brunetei. Te voi apara, chiar daca ma va costa viata.
    - Leto, gandeste ca Dumnezeu te va ajuta intotdeauna. Sigur nu te va lasa sa mori in fata Lui, aparand ceea ce iubesti, il incuraja Kida.
    Baiatul zambi, sarutand-o pe frunte.
    ***
    Nu dupa mult timp, acelasi soldat ce primise mesajul regelui ii anunta acum pe camarazii lui de lupta ca oastea inamica se zarea la orizont, inaintand din ce in ce mai rapid. Sunete de goarna se facura auzite. Toti cei din cetate stiau ce insemna asta.
    Ce atac miselesc!, isi zise Leto. Sa anunte razboi tocmai acum, cand regele este cel mai vulnerabil. Cetatea este singurul lui lucru de pret; pentru el, fiecare dintre noi suntem ca un sac plin cu giuvaeruri nepretuite, pe care n-ar putea nicicand sa le dea la schimb.
    Isi mai aranja o data casca si-si lua spada. Se incolona dupa ceilalti soldati, asteptand aproape de poarta principala. Ii putea vedea pe arcasii ce-i pazeau, cu tinta pregatita, de pe ziduri. Ii zari si arbaleta lui Drake, baiatul pregatindu-se sa dea foc la varful sagetii.
    - Bafta, Leto, ii spuse un soldat din spatele sau.
    Baiatul ii intoarse urarea, fara a se intoarce si fara a-si clinti privirea de la poarta masiva din lemn.
    Strigatul capitanului Haren se facu auzit; le daduse semnalul arcasilor. Putea auzi sfichiuirea sagetilor prin aer, putea simti deja mirosul sangelui inamic, putea vedea trupurile inerte a camarazilor sai cazand unele dupa altele de pe zidurile cetatii. Un nou val de sageti se facu auzit.
    - Nu uitati, stati intotdeauna-n garda. Incordati-va muschii si la cel mai mic zgomot, striga capitanul, strecurandu-se pe langa spadasini.
    Nu dupa mult timp, bataile unui berbec se facura auzite in lemnul portii. Isi inclesta si mai tare degetele pe manerul spadei.
    Alta bataie in poarta, alte trupuri de arcasi cazand. La fiecare bataie, aproximativ douazeci de oameni cazuti. Doamne-ajuta! , zise Leto in gand, inchizand ochii pentru o clipa.
    Poarta se dadu in laturi. Strigand, spadasinii au fugit spre dusmani. Cadeau unii dupa altii, fie ei aparatori sau atacatori. Leto zari regele; ii striga unor amici sa-l acopere,
    in timp ce el fugea spre barbatul in armura stralucitoare de argint. Ridica spada, fiind sigur de reusita sa. Ultimul lucru ce si-l amintea era ranjetul regelui inamic, in timp ce o durere inimaginabila ii fulgera corpul. La naiba..., isi zise el inainte sa se prabuseasca la pamant.
    ***
    - Unde... unde e Leto? intreba Kida cu voce scazuta.
    Nimeni nu reusi sa-i raspunda. Toti isi plecara capul, pastrand linistea.
    Razboiul se incheiase. Aparatorii castigasera. Chiar daca multi isi pierdusera tatii sau multe ramasesera vaduve, Kida parea cea mai fragila dintre toti. Cazu in genunchi, pornindu-se pe plans. Fenrir Haren se apropie de ea, luand-o in brate.
    - Stiu ca este greu, dar asta e ciclul naturii: unii mor, altii se nasc. Nu mai plange... Sigur iti vei putea gasi alt barbat de care sa te indragostesti, incerca acesta s-o mai linisteasca, insa fara rezultat.
    Se hotari sa o conduca pana la ea acasa. Biata fata... , isi spuse el.

    Unde sunt?... Se ridica de pe sol, privind inspre cer; nimic nu i se mai parea cunoscut, nimic din ceea ce stia nu mai arata la fel. Isi duse instinctiv mana la piept; o vaga senzatie ii strabatea corpul atunci cand atingea carnea sfasiata, insa nimic mai mult. Nu simt ... durerea ?... Se uita in spate; cadavre aruncate neglijent zaceau pe pamantul brazdat cu sange. Ah..., incepu acesta sa-si aminteasca. Oare-am castigat?... Atunci, dintre toate amintirile, una-i reveni in minte, scanteind si acoperindu-le pe toate celelate. Se indrepta spre cetate; mergea mai repede decat de-obicei. Simtea solul, insa era ca si cand nu-l atingea. Se privi intr-o balta de sange, mai mult din instinct; fata ii era parjolita pe o jumatate, iar gaura din piept era destul de mare – se vedeau oasele rupte, precum si o bucata din inima. Sunt un monstru... Cum de-am putut fi atat de naiv incat sa cred ca il pot omori tocmai pe rege?... Lua cateva sulite de pe jos; Nicicand nu sti cand iti vor fi de folos.
    Pasi in cetate. Privirile oamenilor se atintira spre el, oprindu-se din jelit. Oh, nu... Se parea ca de-abia se terminase razboiul, caci inca se vedeau soldati in armuri. Insa n-o vedea pe Kida. De-obicei, oamenii se adunau in acel loc si-si jeleau persoanele dragi moarte. Se hotari sa mearga la casa unde locuise.

    Usa era inchisa, dar se puteau deslusi umbre miscatoare in casa. Sunt doua... Cine-ar mai putea fi? Rudele Kidei sunt toate moarte.
    Intra fara a mai bate; se innegri la fata. Capitanul sau, Fenrir Haren, si fata, se tineau imbratisati. Brunetei ii scapa un tipat.
    - Leto?... Leto, tu esti? intreba aceasta.
    Baiatul nu-i raspunse. Orbit de furie, isi scoase sabia, tinand-o intreptata spre gatul ei.
    - Nemernicilor! Mor in lupta pentru a-ti salva tie viata, iar tu fugi direct in bratele capitanului? Salut-o pe Satana din partea mea. Ne vedem in Iad! zise el.
    Ochii-i scanteiau straniu, intr-o nuanta deschisa de rosu. Chipul i se distorsiona, la fel si corpul, aratand ca o abominatie.
    Dintr-o miscare, ii taie capul. Insa nu era al fetei, ci al capitanului. Se pare ca sarise in fata ei s-o apere. Kida nu reusea sa se miste sau sa vorbeasca. Cu o sulita, infipse corpul decapitat al capitanului, cu varful din burta, iesind prin gat. Il lasa jos, dandu-i un sut capului, acesta izbindu-se de usa. Se intoarse la fata; chipul ei era scaldat in lacrimi.
    - Nu, Leto, nu e ceea ce crezi, incerca aceasta sa vorbeasca printre lacrimi.
    Acesta rase, apropriindu-se de ea. O apuca de par, ridicand-o de la sol. O decapita si pe aceasta, punandu-i capul ca pe un stindard prin sulita, prin gat, strapungandu-i teasta cu varful.
    Isi baga sabia in teaca, punandu-si sulitele ramase in brat, strapungandu-si oasele. Ce mai conteaza? Oricum sunt mort. Zambi la acest gand. Lua ambele sulite, iesind pe usa. Ar fi dragut daca m-as mai distra putin cu oamenii de pe-aici.
    Nu dupa mult timp, mai vazu un grup de copii. Isi scoase o sulita din mana, furisandu-se prin spatele lor. Brusc, ridica sulita, strapungandu-i unuia dintre ei capul, pana in picior. Ceilalti tipara, fugind. Isi scoase sabia, macelarindu-i si pe cei ramasi. Cat de plictisitor... Macar de-as avea ceva puteri, ca-n povestile cu vrajitoare ale preotilor... Asa nu fac nimic interesant.
    Lua cele trei sulite, mergand in piata cetatii. Multi soldati se stransesera acolo, iar aceia nu ramasera sa vada macabrele ‘figurine’. Fiind inarmati, se repesira cu totii spre Leto, fie cu sabii, fie cu sulite. Baiatul rase, in timp ce soldatii ii taiau membrele, ciopartindu-i corpul. Capul ii cazu cu zgomot infundat.
    Rasetul lui era de necurmat.
    - Nu intelegeti, prostilor? Sunt deja mort! Nu ma mai puteti ucide.
    Zicand acestea, reusi sa-si stranga bucatile din corp, una langa alta, lipindu-se singure. In locurile unde fusese taiat se vedea o linie sangerie, lata. Se arunca asupra unuia dintre osteni, infingandu-si dintii-n gatul acestuia, smulgand carnea de pe os. Soldatul tipa ingrozit timp de cateva secunde, apoi vocea i se curma. Leto isi baga ghearele in ochii acestuia, scotandu-i si strangandu-i in maini. Ii rupse mainile, dupa care ii dadu un sut in burta. Corpul soldatului inca mai tremura, chircindu-se la pamant; nu mai avea putere sa tipe. Arunca bratul in ceilalti soldati. Cativa sateni aprinsera niste torte, aruncandu-le in Leto. Corpul baiatului lua foc, insa acesta nu inceta sa rada.
    - Inceteaza, Leto! Nu e deja de-ajuns c-ai omorat-o degeaba pe Kida?! Se auzi o voce cunoscuta din multime.
    Baiatul isi indrepta privirea spre persoana ce vorbise. Era Drake. Se parea ca el reusise sa se aprere indeajuns de bine incat sa ramana viu.
    - Degeaba? rase Leto. Nimic nu e degeaba in lumea asta.
    - Ce crezi c-ai putea castiga daca ne omori pe toti? Nimic! Cand va da Domnul sa te intorci pe lumea cealalta, nimic nu va fi bun pentru tine. Inceteaza acum, Leto, si s-ar putea sa ai o soarta mai buna.
    Se incrunta. Cine se crede? Sa-mi tina MIE predici?! Sa ma dascaleasca intr-un asftfel de moment?! Am invins moartea, revenind inapoi pe pamant! Nimic nu-mi mai poate sta in cale!
    Leto se repezi asupra lui Drake, cu sabia scoasa. Celalalt baiat, insa ridica o mana, cu palma spre el. Chiar inainte sa-l loveasca, pamantul se surpa sub picioarele lui. Insa plutea. Plutea deasupra haului. Rase. Am invins pana si logica.
    Isi ridica sabia, pentru a-l taia. Insa nu reusi sa-si savarseasca lovitura. Maini de foc tasnira din intuneric, prinzandu-l de corp. Tipa ingrozit.
    - Te-am avertizat, Leto, zise Drake, plecand.
    Mainile il trasera in neant. Strigatul nu i se mai auzea, si era clar ca si flacara vietii i se stinse.

    - 2008, 4 august; pentru concursul AZ-FIC, editia a doua - locul II

    Tema era horror-romance. M-a mulţumit one-shot-ul, mai ales că eu nu prea scriu horror, mai mult thrillere psihologice.

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 25
    Localizare : Alba Iulia

    Re: Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Mesaj Scris de Bia la data de Mier Sept 02, 2009 6:14 pm

    deci cu proza aceasta ai castigat locul 2 la un concurs de literatura?
    bravo, meriti din plin

    Leto a murit practic pentru a-si apara cetatea
    si s-a trezit apoi, fiind un mort-viu...interesant
    pacat ca nu a ascultat explicatiile fetei; capitanul doar incerca sa o linisteasca, nu?

    mi se pare barbar modul lui de a distra, dar cred ca a facut-o la furie

    Drake a facut ceea ce trebuia...Leto isi merita soarta

    felicitari pentru one-shot, e foarte reusit Smile
    avatar
    Aikad
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 13
    Data de inscriere : 28/08/2009
    Localizare : Minas Tirith, Gondor, Middle-Earth.

    Re: Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Mesaj Scris de Aikad la data de Joi Sept 03, 2009 9:29 pm

    Mulţumesc mult, Bia, pentru comment.
    Modul său brutal de a-şi descărca furia e probabil singurul lucru la care m-aş fi putut gândi în acel moment, pentru că, din moment ce lucrarea trebuia să fie de maxim 3 pagini de word, îmi trebuia un subiect ce nu cerea prea multă descriere/dialog, ci destul de mult monolog care să compenseze lipsa celor două modalităţi de expunere. Puţin cam aiurea, căci subiectele mele se întind pe destul de multe pagini.
    Thx, again :]

    Caleidoscop De Gânduri.
    Înainte de Iarnă


    Rătăcind prin pădure ore-n şir, nici nu-şi dăduse seama cât de repede trecuse timpul; Soarele abia-şi întindea razele pe deasupra coroanelor înverzite ale copacilor, aruncând umbre divine peste pământul proaspăt de dimineaţă; faţă de locurile în care crescuse, în care zăpada trona peste ţinuturile cunoscute şi, în pofida strălucirii sale hipnotizante, era şi mortală pentru oricare rătăcea fără a-şi şti drumul, tras de mâinile frigului ca de un vârtej din care nu mai poţi scăpa.
    Nu poate fi real !, îşi spuse Oran, încercând să acopere toate minunăţiile pe care le vedea, îngropându-le în amintirea zilelor albe şi reci.
    Îşi înălţă privirea către cer – în locul în care se putea vedea clar -, încercând să-şi dea seama în care ceas din zi se afla. Oftă, apoi trase o gură generoasă de aer şi o luă la goană printre copaci.
    În fuga sa, imaginile prezentului se îmbinau ameţitor cu trecutul, amintindu-şi de zilele în care spera că va găsi în cele din urmă un tărâm cald, precum auzise în poveştile negustorilor ce veneau în satul lor. Toţi îi spuseseră că erau numai basme, şi că oricum n-ar face faţă drumului şi, poate, căldurii.
    Acum, în faţă realitatea îşi întindea aripile, căldura îi mângâia pielea, însă nu mai era atât de sigur de tot ceea ce vedea.
    Nu … nu poate fi real!
    Încetini, aşezându-se lângă trunchiul unui copac, trăgându-şi sufletul; îşi desfăcu plosca, luând o gură de apă. Pe genunchi se lăsă lin din zborul său în zigzag un fluture; aripile sale păreau vitralii, colorate în diferite nuanţe de maro şi roşu.
    „… iar Soarele, încălzeşte pământul; flori cresc deasupra lui, şi aproape că poţi auzi zumzăitul albinelor în timp ce roiesc deasupra lor. Coroanele copacilor sunt verzi, şi sunt chiar şi mai multe specii … ”
    Vorbele negustorilor încă-i mai răsunau în minte, şi chiar dacă aveau acel aer fictiv, îi dădea speranţa că va găsi acel loc. Însă chiar acel aer de poveste îl făcea să se întrebe dacă nu a visat totul, dacă senzaţia de căldură nu era decât focul ce ardea mocnit în sobă, iar atunci când se va trezi totul va dispărea.
    Se ridică, privind printre trunchiurile copacilor; în fundal se auzea susurul unei ape şi ciripitul variat al păsărilor. Începu să alerge din nou, în speranţa că va trece în cele din urmă de pădure; părea precum un vis continuu, în care-i este frică să privească în spate, frică de faptul că zăpada este încă în spate, aşteptând să-l tragă din nou în abisul de gheaţă.
    „ … culorile sunt atât de vii, cerul este atât de albastru, iar apa din râuri curge, sclipind în lumina Soarelui … ”
    Toate acele cuvinte se învârtejeau necontenit în mintea sa, în pofida tuturor încercărilor sale de a rămâne, după cum credea, raţional.
    Nimic nu este adevărat!
    Revenind înapoi în timpul şi spaţiul în care se afla, descoperi că bariera de copaci se rărea, putând vedea lumina Soarelui radiind peste iarbă.
    În inimă-i îi încolţi o fărâmă de speranţă, iuţind pasul. Închise ochii, sperând ca şi după ce-i va deschide, sanctuarul în care se alfa să existe în continuare.
    Îşi deschise ochii; în faţă se întindea marea de zăpadă cu care era obişnuit de atâţia ani. Pajiştea pe care o văzuse cu câteva secunde mai înainte de după zidul de arbori dispăruse.
    Simţi un gol în stomac; deşi încercase din răsputeri să se convingă că nu era adevărat tot ceea ce vedea, îl durea faptul că, într-adevăr, nu era real.
    Fluturele pe care-l văzuse mai devreme zbura încet în faţa sa; întinse mâna, în speranţa că i se va aşeza în palmă. Aripile sale minunate păreau ca o pată de culoare peste tărâmul de gheaţă.
    Zâmbi, amintindu-şi de vorbele negustorilor, pe care crezuse de fiecare dată că scopul lor era de a atinge copii mai mici, făcându-i să creadă mai cu patimă în toate basmele, şi nu în special povestea lor despre acel tărâm viu: „ … trebuie doar să-ţi deschizi îndeajuns de repede ochii şi să crezi, înainte ca Iarna să-ţi cotropească din nou sufletul!”


    - 2009, 3 ianuarie, seria Caleidoscop de Gânduri

    ____________
    Iniţial a fost făcut un singur one-shot, dar mi s-a părut mai bine dacă aş transforma primul titlu într-o serie, axându-se mult pe gândire, pe simţiri. Al doilea one-shot nu a fost la fel, dar mi-a testat priceperea ca şi scriitor :]

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 25
    Localizare : Alba Iulia

    Re: Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Mesaj Scris de Bia la data de Dum Sept 06, 2009 1:35 am

    a fost interesant ce ai scris aici
    deci pana la urma, totul nu a fost decat imaginatia lui, nu?
    a crezut cuvantul batranilor si a dorit sa vada daca intr-adevar ceea ce au spus ei este ceva real...
    dar din pacate nu a fost, nu?

    felicitari, scri foarte frumos
    avatar
    Aikad
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 13
    Data de inscriere : 28/08/2009
    Localizare : Minas Tirith, Gondor, Middle-Earth.

    Re: Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Mesaj Scris de Aikad la data de Dum Sept 13, 2009 8:12 pm

    Mulţumesc pentru comment, Bia. În one-shotul precedent am vrut oarecum să transmit mesajul "Bucură-te de ce ai cât mai poţi." Am trăit o experienţă asemănătoare acum ceva timp, nu am apreciat îndeajuns de mult ce aveam, şi înainte să-mi dau seama, totul s-a sfărâmat înaintea ochilor mei. Desigur, mintea-mi e la fel de apropiată ca cea a lui Oran şi acum, dar ... asta-i cu totul altă poveste :]

    Caleidoscop de Gânduri.
    Bungetul Înnegurat


    Închis … între patru pereţi …

    Ajungerea acasă deja părea o năzuinţă atât de greu de atins, încât încetă să se mai zbată între firele arse ale motorului pentru a le înlocui, sau de a mai închide sistemele nefolositoare pentru a păstra mai multă energie pentru comunicaţii.
    Stătea sprijinit de peretele vestic al camerei, fixând una din plăcile distruse pe jumătate din metal, ce trebuia să peticească o gaură mai veche.

    Singur, cu gândurile mele …

    În minte-i reveniră imaginile trecute, atât de vii însă atât de îndepărtate, încât uitase cât a trecut de când le căpătase.
    - Nu! Nu putem pierde nava! Nu voi accepta aşa ceva!
    - Renunţă, Calyx ! Nu merită să ne riscăm cu toţii viaţa!
    - Dacă vrei să-ţi scapi pielea, pleacă, transportoarele sunt active. Dar eu rămân. Ştiu că o pot repara!
    - Reeve, vei veni cu noi.

    Glasul calm şi răguşit al colonelului răzbătea deasupra tuturor vocilor, făcându-l pe Calyx să se cutremure în faţa ferocităţii şi durităţii vocii sale; deşi era mai mult decât obişnuit cu faptul de a-l avea pe Mallory Taro ca şi căpitan, nu-şi putea, însă, stăpâni admiraţia faţă de stăpânirea de sine a militarului.
    Reflectă o clipă asupra deciziei ce trebuia să o facă.
    - Voi rămâne.
    Tonul său fusese rece, şi nu zăbovi mult în aceeaşi cameră, pentru a nu le da răgazul colegilor săi pentru a-l face să se răzgândească. Fugi până în camera de comandă, liniştindu-i pe cei ce rămăseseră şi trimiţându-i în camera în care erau ceilalţi. Introdu coordonatele stabilite de căpitan, ca mai apoi să facă modificările necesare la transportoare pentru a scăpa tot echipajul deodată din faţa primejdiei.
    Cu un sunet metalic, surd, sistemul îl anunţă că au ajuns în siguranţă.
    Ar trebui să mă apuc să ajustez scutul, pentru a-l lărgi şi pentru a crea o bulă de timp şi…
    Şirul gândurilor i se întrerupse, în momentul în care dădu peste planurile motorului auxiliar, şi anume cel subluminic. Asta e!, îşi zise Calyx, luminându-se la faţă. Luă unul din ecranele pe bază de plasmă energetică de pe bordul de direcţie, fugind spre camera motoarelor.
    Poate cu puţin noroc voi ajunge îndeajuns de repede acolo pentru a putea salva nava şi pe mine, odată cu ea.
    Alergând pe culoarele întunecate, aruncă o privire către peretele din sticlă; plutea în derivă, aproape de orbita unei planete roşii, ameninţat de un meteorit ce n-ar face prea multe ravagii pământului cărămiziu, însă i-ar fi fatală navei. Trei minute … exact trei minute, îşi zise el, văzând parametrii ce se înşiruiau pe ecranul ce-l ţinea în mână. Iuţi pasul, sperând că va mai salva ceva timp şi pentru a ajusta câte ceva la motor.
    Ajunse, camera fiind undeva în centrul navei. Marea majoritate a sistemelor nu funcţionau, fiind ori arse ori nu mergeau din cauza unei frecvenţe electro-magnetice ciudate ce o emana planeta roşie din apropiere. Din cauza fumului înţepător şi a scânteilor ce pâlpâiau aleatoriu, căuta orbeşte prin cameră, mai ales pentru că nu era chiar atât de obişnuit cu acea încăpere, făcând, de-obicei, modificările necesare din laboratorul său, însă din cauza sistemelor arse din cele mai multe panouri de comandă nu avea cum să conecteze ecranul la motor.
    Aha! Aici e!, îşi zise el, butonând mai apoi pe ecran; apăru schema tehnică a motorului, apoi cu mici cerculeţe roşii punctă automat zonele avariate. Ar trebui să fie uşor …, îşi zise Calyx, căutând programul ce-l realizase în caz de urgenţă pentru a-l descărca în mecanismul motorului. Acum … ar trebui doar să închid sistemele nefolositoare, să redirecţionez energia către motor şi să stabilizez energia …

    Şi chiar am reuşit …
    Zâmbi, la gândul că scăpase din faţa inevitabilului, cu o fentă ce părea irealizabilă şi incredibil de prostească, însă tocmai faptul că reuşise îl făcu să se îngroape în vid, în pustiu.

    Şi chiar mă gândeam cum aveau să mă privească ceilalţi, când aveam să le spun cum am scăpat …

    Îmi mai trebuie timp, nu voi reuşi!, îşi zise Calyx, privind parametrii, împleticindu-se prin firele mecanismelor şi apăsând din când în când pe ecran, redirecţionând energia către motor. În cele din urmă, lăsă câteva sisteme pornite, sperând că-i va fi îndeajuns.
    Fugi înapoi în sala de comandă, aşezându-se la bordul de direcţie, stabilizând cât îi permitea timpul de mult motorul, apoi introduse coordonatele. Poate voi reuşi!, îşi zise el, bucuros la gândul ce-i încolţise-n minte, apăsând aproape mecanic pe câteva butoane.
    Închise ochii.

    Câtă putere pot avea câteva cuvinte… Îndeajunsă pentru a face un om să uite paşi şi măsuri de protecţie importante …

    Nava apăruse din mijlocul unui mănunchi de fulgere chiar în spatele meteoritului, la timp pentru a evita impactul. Am reuşit!, îşi zise el, încă privind universul ce se întindea în faţa sa. Însă bucuria nu dură mult, căci, cu o zguduitură puternică, nava fu propulsată undeva departe prin spaţiu-timp.
    După ce-şi reveni, Calyx privi ecranul, acesta înştiinţându-l că toate sistemele din camera motoarelor erau arse, din cauza celui subluminic, ce explodase; toată zona din jurul acelei camere. Oh, nu, acum cei de pe planetă vor crede că a fost distrusă nava şi nici nu se vor mai obosi să o caute. Dar ce tot spun ? Sunt în mijlocul pustiului, iar universul este prea mare pentru a-l răscoli, le-ar lua toată viaţa sau chiar mai mult…

    Calyx se ridică într-un sfârşit, începând să cutreiere nava. Stătea de ceva timp prins, încât nici nu ştia dacă va mai merge pentru mult timp sistemele de menţinere a vieţii. Oftă.
    Ajunse în faţa unei camere-depozit, cu uşa distrusă aproape pe întregime.

    - Calyx, încurând vom ajunge pe Surnur, nu e minunat ?
    - Normal, m-am săturat să le tot repar greşelile novicilor ăstora.

    Caelen râse, în timp ce lucra la una din lamele jungherelor sale. Calyx îl privi îngândurat, atent şi la ce spuneau militarii din faţa uşii laboratorului lor.
    „- Ai văzut nava aceea ce trecuse acum o oră pe lângă noi ? Nu ne-a făcut nimic, ci a stat două minte, apoi a plecat.
    - Da, mi s-a părut că aud ceva în aripa estică, iar apoi am văzut o capsulă de salvare.
    - Tu întotdeauna vezi capsule de salvare.”

    Apoi un râs răguşit îi asurzi urechile, însă nu putu acoperi teama. Dacă e totuşi adevărat ?, îşi zise Calyx, încruntându-se.
    - S-a întâmplat ceva? zise Caelen, uitându-se la Calyx, apoi mutându-şi privirea către militarii din dreptul uşii laboratorului.
    - Eu merg să verific ceva, tu stai aici şi vezi să nu se atingă cineva de lucrurile mele.

    Câtă dreptate putea avea, şi totuşi întotdeauna îi luam în râs dorinţa sa de a ajunge acasă mai repede … Iată că am ajuns în locul său …

    Intră în cameră, căutând; în cele din urmă se opri în faţa unei oglinzi cam de mărimea sa. Avea ecranul pe bază de plasmă energetică în mâna stângă. Se auzi un sunet înfundat, ce însă zgudui nava. Alte sisteme explodate ..., îşi zise el, schiţând un zâmbet trist.
    Ridică mâna dreaptă, atingând uşor suprafaţa oglinzii.
    Am vrut atât de mult să salvez nava, şi totuşi chiar eu am distrus-o …

    - Caelen, nava va avea un mecanism de protecţie, în caz că va ajunge în mâinile duşmanilor: dacă motorul subluminic va fi distrus, înseamnă că va distruge şi celelalte sisteme, adică nava nu va putea să protejeze camera cu combustibil. Şi se va distruge singură, încetul cu încetul.
    - Dar celelalte sisteme parcă erau distruse. Cum va mai putea apăra nava?
    - Acesta va fi micul meu secret. Şi ceea ce e şi mai bine, este că odată iniţiată procedura, nu se va mai putea anula.
    - Şi dacă facem noi o greşeală şi motorul auxiliar va exploda ?
    - Fii serios, Caelen, ai uitat cu cine vorbeşti ? Eu voi călători de fiecare dată pe nava asta, deci nu se va face o asemenea greşeală.


    Atât de încrezător în vorbele mele şi totuşi atât de ignorant …

    În spatele său, geamul se crăpa încet; Oglinda către universul alternativ … Lăsă mâna în jos, privindu-şi reflexia. Inspiră adânc, ultima gură de aer din universul său.
    Păşi înăuntrul ei, sticla fluidizându-se, înghiţindu-l. În urma sa, nava părea să se spargă, odată cu toate gândurile sale de a o salva.


    - 2009, 23 ianuarie, seria Caleidoscop de Gânduri

    ________________
    Desigur, nu a fost prima oară când am scris ceva SF, dar este, într-adevăr, când conturez o lucrare în care să trec de la un timp la altul atât de rapid. Şi nu, la vremea aceea încă nu văzusem "12 Monkeys" :]

    Continut sponsorizat

    Re: Nocturnal thoughts mixed in a summer wine.

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Vin Sept 22, 2017 9:00 am