Fantasy-World

Lumea imaginatiei tale

Ultimele subiecte

» ID`uri
Vin Aug 20, 2010 4:30 pm Scris de LiOnX

» Sa ne cunoastem
Vin Aug 20, 2010 4:15 pm Scris de LiOnX

» Cine ai fost intr'o viata anterioara?
Lun Iul 05, 2010 10:42 pm Scris de dark angel

» Poti prezice viitorul?
Lun Iul 05, 2010 10:35 pm Scris de dark angel

» Cu ce baiat din Twilight te potrivesti?
Lun Iul 05, 2010 10:30 pm Scris de dark angel

» Poezii.
Vin Iun 25, 2010 1:08 am Scris de LiOnX

» Ce spune scrisul tau despre tine?
Vin Iun 25, 2010 12:29 am Scris de LiOnX

» Alb / Negru
Joi Iun 24, 2010 12:42 am Scris de LiOnX

» Ce melodie asculti acum?
Joi Iun 24, 2010 12:35 am Scris de LiOnX

Navigare

Top postatori

Bia (143)
 
adikady (43)
 
The Role Model (41)
 
Yuuki Kurosu (24)
 
zero kiryu (23)
 
zalmoxis (18)
 
Sandra (17)
 
Mm<3 D.Love (14)
 
Aikad (13)
 
Twilight.Drug (11)
 

Parteneri

forum gratuit

    Anna Karenina-Lev Tolstoi (vol.1)

    Distribuiti

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 24
    Localizare : Alba Iulia

    Anna Karenina-Lev Tolstoi (vol.1)

    Mesaj Scris de Bia la data de Mar Iul 14, 2009 10:47 pm

    Vol.1


    A mea este răzbunarea,
    eu voi răsplăti.


    Partea întâi

    1.


    Toate familiile fericite se asemănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei. În familia Oblonski era mare tulburare. Soţia aflase că bărbatul său avea legături de dragoste cu guvernanta franceză, care fusese în serviciul casei, si-l vestise că nu mai poate trăi sub acelaşi acoperământ cu dânsul. Această stare de lucruri ţinea de trei zileşi-i apăsa greu pe soţi, pe ceilalţi membrii ai familiei şi pe servitori. Toţi simţeau că traiul lor laolaltă îşi pierduse rostul şi că sunt mai legaţi între ei oamneii care se întâlnesc întâmplător într-un han decât erau acum membrii familiei şi servitorii casei Oblonski. Doamna nu mai ieşea din odăile sale. Soţul nu mai dăduse pe acasă de trei zile. Copiii alergau descumpăniţi prin toată casa. Englezoaica se certase cu menajera şi scrisese câteva rânduri unei prietene, rugând-o să-i caute un alt loc. Bucătarul plecase încă din ajun, la vremea mesei. Ajutoarea de bucătar şi vizitiul ceruseră socoteală.
    A treia zi după ceartă, prinţul Stepan Arkadici Oblonski, Stiva, cum i se spunea în societate, se trezi la ora obişnuită, adică la opt dimineaţa, dar nu în odaia de culcare a nevestei sale, ci în birou, pe canapeaua îmbrăcată în marochin, îşi răsuci pe telurile canapelei trupul împlinit şi îngrijit, vrând parcă din tot dinadinsul să mai doarmăş strânse cu putere perna în braţe şi o lipi de obraz, dar se ridică repede, rămase în capul oaselor pe canapea şi deschise ochii.
    "Da, da, cum a fost?, se gândea Stepan Arkadici, încercând să-şi amintească visul. Da, cum a fost? Ah, da! Alabin dădea o masă la Darmstadt. Ba nu, nu la Darmstadt...ci undeva în America. Da! dar se făcea că Darmstadt-ul se afla în America. Alabin ne dăduse un prânz pe nişte mese de sticlă. Da, da, şi mesele cântau Il mio tesero (Comoara mea. it.). Ba nu Il mio tesero, ci un cântec mai frumos, iar pe mese se aflau câteva carafe mici, semănând cu nişte femei", îşi aminti el.


    Ultima editare efectuata de catre Bia in Sam Aug 15, 2009 12:07 am, editata de 1 ori

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 24
    Localizare : Alba Iulia

    Re: Anna Karenina-Lev Tolstoi (vol.1)

    Mesaj Scris de Bia la data de Dum Iul 26, 2009 8:45 pm

    Ochii lui Stepan Arkadici scăpărară de veselie. Căzu pe gânduri, zâmbind."Da, a fost frumos, foarte frumos! Mai erau acolo multe lucruri atât de minunate, încât nici nu sunt cuvinte care să zugrăvească şi nici cu mintea nu le poţi născoci când eşti treaz." Apoi, zărind o fâşie de lumină ce se strecura la o margine a draperiei de postav, Stepan Arkadici, plin de voie bună, îşi scoase repede picioarele din aşternut, căutând din degete papucii din marochin auriu, brodaţi de soţia sa(un dar primit de ziua lui, anul trecut) şi, fără să se scoale, după un vechi obicei dobândit de vreo nouă ani, întinse mâna spre locul unde, în iatac, îi atârna halatul. Deodată de dumiri de ce nu dormise în odaia de culcare a nevestei sale, ci în birou. Zâmbetul îi pieri de pe faţă. Fruntea i se încruntă.
    "Vai, vai, vai...", gemu el, amintindu-şi cele întâmplate. Din nou i se înfăţişară în minte toate amănuntele scenei cu soţia lui, încurcătura în care se afla şi, mai chinuitor decât orice, propria-i vină.
    "Da! N-o să mă ierte şi nici nu mă poate ierta. Şi, ceea ce-i mai îngrozitor, tot păcatul cade asupra mea, măcar că nu-s vinovat. Aici e toată drama", gândi el. "Vai, vai, vai!", repeta deznădăjduit, retrăind în minte momentele cele mai chinuitoare ale acesti scene. Cea mai grea a fost prima clipă, când Stepan Arkadici, întorcându-se de la teatru, vesel şi mulţumit, cu o pară mare în mână pentru soţia sa, n-o găsi în salon. Spre marea lui mirare, nu era nici în birou. O găsi în sfărşit în odaia de culcare, ţinând în mână biletul blestemat care-i dezvăluise totul.
    Dollz cea veşnic copleşită de griji şi de treburi, o femeie mărginită, după părerea lui, stătea ca o stană de piatră, ţinând scrisorica în mână, şi-l privea cu o expresie de groază, deznădejde şi mânie.
    - Ce-i asta? Asta?, îl întrebă ea, arătându-i biletul.
    Amintindu-şi toate acestea, Stepan Arkadici, cum se întâmpla adesea, era chinuit nu atât de faptele petrecute, cât de felul cum răspunsese el însuşi la vorbele soţiei sale.
    În clipa aceea se întâmpla cu dânsul ceea ce se petrecea cu oamenii prinşi pe neaşteptate asupra unei isprăvi prea ruşinoase. N-avusese timp să-şi pregătească o mină potrivită situaţiei în care se trezi în faţa soţiei după descoperirea păcatului său. Ar fi trebuit să se arate jignit, să tăgăduiască, să se scuze, să ceară iertare, să rămână chiar nepăsător, orice ar fi fost mai potrivit decăt ceea ce făcuse el. Fţa lui, fără voie, prinse deodată a zâmbi (un "reflex al creierului", se gândea Stepan Arkadici, căruia îi plăcea filozofia), obişnuitu-i zâmbet bun şi de aceea prostesc.
    Nu-şi putea ierta acest surâs nerod. Văzându-i zâmbetul, Dollz tresărise ca străpunsă de o durere fizică. Izbucni cu înflăcărare, ca de obicei, într-un şuvoi de vorbe amare şi ieşi repede din odaie. De atunci, nu voia să-şi mai vadă bărbatul.
    "Zâmbetul ăsta prostesc poartă toată vina", îşi zicea Stepan Arkadici.
    "Dar ce-i de făcut? Ce-i de făcut?", se întreba deznădăjduit, fără să găsească răspuns.

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 24
    Localizare : Alba Iulia

    Re: Anna Karenina-Lev Tolstoi (vol.1)

    Mesaj Scris de Bia la data de Sam Aug 15, 2009 6:15 pm

    2.




    Stepan Arkadici se simţea sincer faşă de el însuşi. Nu se putea înşela singur, căutând să se convingă că se căia într-adevăr de fapta lui. Nu se putea căi de faptul că el, bărbat de treizeci şi patru de ani, frumos şi afemeiat, nu era îndrăgostit de soţia sa, mai tânără decât dânsul numai cu un an, mamă a cinci copii, fără să mai pună la socoteală pe cei doi care muriseră. Regretă numai un lucru: că nu ştiuse să se ascundă mai bine de ea. Îşi dădea ănsă seama de gravitatea situaţiei sale. Îi era milă de soţie, de copii şi de el însuşi. Ar fi ştiut, poate, să-şi ascundă mai bine păcatele faţă de nevastă-sa, dacă ar fi fost în stare să prevadă că ştirea asta o va zgudui atât de puternic; dar nu se gânduse niciodată serios la aşa ceva. Avusese oarecum impresia că soţia îl bănuia încă mai demult de necredinţă, dar trecea cu vederea acest lucru. Îşi închipuise chiar că ea, femeie sleită de puteri, îmbătrânită, urâţită, simplă, care nu avea nicio altă calitate deosebită decât aceea de a fi o mamă bună, trebuia, dintr-un sentiment de dreptate, să fie îngăduitoare. Se dovedise însă că lucrurile stăteau cu totul altfel.
    "Vai, ce grozăvie! Vai, vai, ce grozăvie!", repeta Stepan Arkadici, fără să poată născoci ceva mai mult. Şi ce frumos fusese totul până acum! Ce bine trăiam! Dollz era mulţumită, fericită chiar şi cu copiii săi. N-o stingheream deloc. O lăsam să se îngrijească în voia ei de copii şi de gospodărie. Ceea ce nu-i frumos, desigur, este faptul că femeia aceea a fost guvernantă la noi. Nu-i frumos deloc. E chiar josnic, vulgar, să faci curte unei guvernante din casa ta. Dar ce guvernantă! (Îşi aduse pe dată aminte de ochii negri, drăcoşi ai domnişoarei Roland şi de zâmbetul ei.) Cât timp a fost însă în casă la noi, nu mi-am îngăduit nimic. Iar pe deasupra, nici nu mă mai...Parcă-i un blestem! Vai, vai, vai! Dar ce-i de făcut, ce-i de făcut?
    N-avea alt răspuns afară de acela pe care viaţa îl dă îndeobşte problemelor celor mai complicate şi insolubile: să te iei cu treburile zilei, adică să uiţi. Nu mai putea căuta uitare în somn, cel puţin până la noapte. Nu mai era în stare să se întoarcă la muzica pe care o cântau carafele-femei. Nu-i mai rămânea decât să caute uitare în visul vieţii.
    "Vom vedea!", îşi zise Stepan Arkadici şi, ridicându-se, îşi puse halatul cenuşiu cu căptuşealî de mătase azurie. Înnodă ciucurii halatului şi, după ce trase adânc aerul în coşul pieptului său lat, se apropie de fereastră, mişcându-şi vioi, ca de obicei, picioarele vânjoase, ce-i purtau cu atâta uşurinţă trupul împlinit. Ridică storul şi sună prelung. La chemarea lui veni îndată valetul Matvei, vechi prieten, care-i aduse hainele, ghetele şi o telegramă. După Matvei, intră frizerul cu sculele de bărbierit.
    -Am hârtii de la birou?, îl întrebă Stepan Arkadici, luând telegrama şi aşezându-se în faţa oglinzii.
    -Sunt pe masă, răspusne Matvei, privindu-şi stăpânul întrebător, cu compătimire. A fost cineva de la birjar, adăugă cu un surâs şiret după câteva clipe de aşteptare.
    Stepan Arkadici nu răspunse nimic. Se uită numai la Matvei, în oglindă. După privire pe care li schimbară acolo, se vedea cât de bine se înţelegeau amândoi. Privirea lui Stepan Arkadici părea sî întrebe:"De ce mi-o mai spui? Ce, tu nu şti?"
    Matvei îşi vârî mâinile în buzunarele hainei, îşi trade îndărăt un picior şi-şi privi stăpânul în tăcere, binevoitor, abia zâmbind.
    -I.am spus să vină duminica viitoare. Iar până atunci să nu se mai ostenească degeaba şi nici pe dumneavoastră să nu vă mai supere, rosti el, pesemne o frază dinainte pregătită.
    Strepan Arkadici înţele că Matvei voia să glumească şi să-şi dea importanţă. Desfăcu telegrama, o citi, ghicind cuvintele schimonosite ca de obicei, şi faşa i se însenină.
    -Matvei, sora mea, Anna Arkadievna, soseşte mâine, zise el, oprind o clipă mâna lucioasă şi grasă a bărbierului, care alegea o cărare trandafirie ăntre favoriţii săi lungi şi creţi.
    -Slavă Domnului, spuse Matvei, arătând prin acest răspuns că înţelege, ca şi stăpânul său, însemnătatea acestei vizite, şi anume că Anna Arkadievna, sora cea mai iubită a lui Stepan Arkadici, ar putea ajuta la împăcarea soţilor.
    -Singură, sau cu domnul?, întrebă Matevi.
    Stepan Arkadici nu putea vorbi, deoarece bărbierul tocmai îi potrivea mustaţa de la buza de sus; ridică un deget. Matevi dădu din cap în oglindă.
    -Singură. Să-i pregătesc odăile de sus?
    -Spune-i vestea Dariei Alexandrovna. Dumneaei va hotârî unde.
    -Dariei Alexandrovna?, repetă Matvei cu o oarecare îndoială.
    -Da, spune-i. Uite, ia telegrama şi dă-i-o. Vezi ce-o să zică.
    "Vreţi să faceţi o încercare", pricepu Matvei, dar nu rosti decât:
    -Prea bine.
    Stepan Arkadici, spălat, pieptănat, se pregătea să se îmbrace, când Matvei se întoarse în odaie cu telegrama în mână, călcând uşor cu cizmele-i care scârţâiau. Bărbierul plecase.
    -Daria Alexandrova mi-a poruncit să vă spun că pleacă. "N-are decât să facă ce pofteşte dumnealui", adică dumneavoastră, zise Matvei, cu capul plecat într-o parte, cu mâinile în buzunare; şi, zâmbind numai din ochi, rămase cu privirea aţintită asupra stăpânului.
    Stepan Arkadici tăcea. Apoi, un surâs blând şi oarecum vinovat se ivi pe faţa-i frumoasă.
    -Ce zici, Matvei?, rosti el clătinând din cap.
    -Lăsaţi, cucoane, că o să se dreagă lucrurile, răspunse Matvei.
    -O să se dreagă?
    -Fireşte!
    -Crezi? Cine-i acolo?, întrebă Stepan Arkadici, auzind un foşnet de rochie în dosul uşii.
    -Eu sunt, se auzi un glas de femeie, răspicat şi plăcut.
    În uşă se ivi faţa aspră şi ciupită de vărsat a dădacei Matriona Filimonovna.
    -Ce-i, Matrioşa?, o cercetă Stepan Arkadici, ieşindu-i în întâmpinare la uşă.
    Deşi vinovat în toate privinţele în ochii soţiei sale, lucru pe care-l simţea chiar el însuşi, aproape toţi ai case erau de partea lui, până şi dădaca, cea mai bună prietenă a Dariei Alexandrovna.
    -Ce se aude?, întrebă el cu tristeţe.
    -Conaşule, duceţi-vă încă o dată şi cereţi-i certare şi poate vă ajută Dumnezeu. Tare-i necăjită! Mi-e şi milă să mă uit la dumneaei. Şi-apoi, totul merge anapoda în casă. Fie-vă mile, conaşule, de copii. Cereşi-vă iertare! Ce să-i fac? Trebuie să tragi ponosul, dacă...
    -Dar nu mă primeşte...
    -Mai încercaţi. Mare-i bunul Dumnezeu! Rugaţi-vă, conaşule, rugaţi-vă lui Dumnezeu.
    -Bine, bine, poţi pleca, îi spuse Stepan Arkadici, roşind deodată. Apoi, se întoarse către Matvei: Hai, dă-mi să mă îmbrac, şi cu o mişcare hotărâtă îşi lepădă halatul.
    Matevi îi şi ţinea cămaşa, desfăcută larg ca un ham. Suflă de pe ea un fir de praf nevăzut şi, cu vădită plăcere, o trecu pe trupul îngrijit al stăpânului său.

    Bia
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 143
    Data de inscriere : 03/07/2009
    Varsta : 24
    Localizare : Alba Iulia

    Re: Anna Karenina-Lev Tolstoi (vol.1)

    Mesaj Scris de Bia la data de Mier Aug 19, 2009 1:26 am

    3.




    După ce se îmbrăcă, Stepan Arkadici se parfumă, îşi trase mânecile cămăşii şi, cu gesturile-i obişnuite, împărţi prin buzunare ţigările, portvizitul, chibriturile, ceasul cu lanţ dublu şi brelocuri. Îşi desfăcu batista şi, simţindu-se curat, parfumat, sănătos, într-o dispoziţie fizică bună, cu toată nenorocirea lui, trecu în sufragerie cu un mers uşor săltat. Acolo îl aşteptau cafeaua şi, alături, scrisoriile şi hârtiile de la birou.
    Citi scrisorile. Una dintre ele era foarte neplăcută: i-o trimisese un negustor care vroia să cumpere pădurea de pe moşia soţiei sale. Pădurea trebuia vândută, dar acum, până la împăcarea cu soţia lui, nici nu putea fi vorba de aşa ceva. Era mai ales neplăcut ca în chestiunea apropiatei împăcări să se amestece un interes material. Se simţea adânc jignit numai la gândul că acest interes, vânzarea pădurii, l-ar putea îndemna să caute împăcarea cu nevastă-sa.
    După ce isprăvi de citit scisorile, Stepan Arkadici trase spre el hârtiile cu treburile serviciului său, răsfoi repede două dosare, făcu vreo câteva însemnări pe ele cu un creion mare şi, dându-le la o parte, trecu la cafea. În timp ce-şi bea cafeaua, desfăcu ziarul de dimineaţă, încă jilav, şi începu să-l citească.
    Primea şi citea un ziar lineral, nu unul extremist, ci acela adoptat de majoritatea opiniei publice. Deşi nici ştiinţa, nici arta, nici politica nu-l interesau în mod deosebit, Stepan Arkadici avea păreri hotărâte asupra acestor chestiuni, adică împărtăşea vederile majorităţii oamenilor şi ale ziarului său şi nu le schimba decât odată cu majoritatea publicului sau, mai bine zis, nu le schimba, ci părerile se modificau de la sine, pe nesimţite, în mintea lui.
    Nu-şi alegea nici concepţiile, nici părerile, acestea se lipseau singure de el, aşa cum nu alegea forma pălăriei sau a redingotei, ci purta numai ceea ce era la modă. Pentru dânsul, care trăia într-o anumită societate şi simţea nevoia unei oarecare activităţi intelectuale, tendinţă ce se dezvoltă mai ales în anii maturităţii, a avea păreri era ceva tot atât de necesar ca şi a poseda pălărie. Dacă împărtăşea mai mult ideile liberale decât pe cele conservatoare, ca mulţi din cercul lui, apoi asta nu se datora faptului că găsea ideile liberale mai înţelepte, ci fiindcă acestea se potriveau mai bine cu felul său de viaţă. Partidul liberal susţinea că în Rusia totul merge rău, şi, ce-i drept, Stepan Arkadici avea multe datorii, iar banii nu-i ajungeau deloc. Partidul liberal spunea că instituţia căsătoriei este învechită, că trebuie transformată, şi ce-i drept, traiul conjugal îi aducea lui Stepan Arkadici puţine plăceri, silindu-l să mintă şi să se prefacă, ceea ce era împotriva firii lui. Partidul liberal spunea, sau, mai bine zis, lăsa să se înţeleagă, că religia este numai un frâu pentru clasa incultă a populaţiei. Şi, ce-i drept, Stepan Arkadici nu putea suporta nici măcar un scurt tedeum fără să-l doară picioarele şi nu era în stare să priceapă rostul cuvintelor solemne şi înfricoşătoare despre cealaltă lume, când poţi să te veseleşti atât de bine pe lumea de aici. Înafară de asta, lui Stepan Arkadici, amator de glume şi pozne, îi plăcea să pună uneori în încurcătură pe câte un om cumsecade, spunându-i:''Dacă vrei să te făleşti cu străbunii, nu trebuie să te opreşti la Riurik, renegând pe primul strămoş...maimuţa''.În felul acesta, ideile liberale intraseră în obiceiurile lui Stepan Arkadici, căruia îi plăcea ziarul său ca ţigara după prânz, pentru uşoara ceaţă pe care i-o lăsa în cap. Citi articolul de fond, în care se arăta că degeaba tună şi fulgeră unii, susţinând că radicalismul ar ameninţa să înghită toate elementele conservatoare şi că guvernul e dator să ia măsuri pentru pentru zdrobirea hidrei revoluţionare. Dimpotrivă, ''după părerea noastră, primejdia nu o constituie aşa-zisa hidră revoluţionară, ci încăpăţânarea tradiţionalismului, care frănează progresul'' etc. Citi încă un artocol, financiar, în care se pomenea de Bentham şi de Mill şi unde erau strecurate săgeţi la adresa ministerului. Cu agerimea obişnuită a minţii sale, înţelese sensul fiecărei săgeţi, de cine fusese aruncată, împotriva cui şi cu ce prilej, ceea ce-i făcu, de altfel ca întotdeauna, oarecare plăcere. Astăzi, însă, plăcerea aceasta îi era otrăvită de amintirea sfaturilor Matrioanei Filimonovna şi de faptul că în casă toate treburile mergeau alandala. mai citi că, după cum se zvonea, contele Beust ar fi plecat la Wiesbaden...Că nu mai există păr cărunt...Citi şi publicaţia despre vânzarea unui cupeu uşor şi despre oferta de serviciu a unei tinere. Aceste informaţii nu-i dădură însă, ca mai înainte, o plăcere liniştită, ironică.

    Continut sponsorizat

    Re: Anna Karenina-Lev Tolstoi (vol.1)

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat

      Subiecte similare

      -

      Acum este: Mar Feb 28, 2017 6:49 am