Fantasy-World

Lumea imaginatiei tale

Ultimele subiecte

» ID`uri
Vin Aug 20, 2010 4:30 pm Scris de LiOnX

» Sa ne cunoastem
Vin Aug 20, 2010 4:15 pm Scris de LiOnX

» Cine ai fost intr'o viata anterioara?
Lun Iul 05, 2010 10:42 pm Scris de dark angel

» Poti prezice viitorul?
Lun Iul 05, 2010 10:35 pm Scris de dark angel

» Cu ce baiat din Twilight te potrivesti?
Lun Iul 05, 2010 10:30 pm Scris de dark angel

» Poezii.
Vin Iun 25, 2010 1:08 am Scris de LiOnX

» Ce spune scrisul tau despre tine?
Vin Iun 25, 2010 12:29 am Scris de LiOnX

» Alb / Negru
Joi Iun 24, 2010 12:42 am Scris de LiOnX

» Ce melodie asculti acum?
Joi Iun 24, 2010 12:35 am Scris de LiOnX

Navigare

Top postatori

Bia (143)
 
adikady (43)
 
The Role Model (41)
 
Yuuki Kurosu (24)
 
zero kiryu (23)
 
zalmoxis (18)
 
Sandra (17)
 
Mm<3 D.Love (14)
 
Aikad (13)
 
Twilight.Drug (11)
 

Parteneri

forum gratuit

    UN ORAŞ MAI BUN,O VIAŢĂ MAI BUNĂ

    Distribuiţi

    adikady
    Young Member
    Young Member

    Numarul mesajelor : 43
    Data de inscriere : 08/08/2009

    UN ORAŞ MAI BUN,O VIAŢĂ MAI BUNĂ

    Mesaj Scris de adikady la data de Lun Oct 12, 2009 1:53 am

    UN ORAŞ MAI BUN,O VIAŢĂ MAI BUNĂ

    A fost odată ca niciodată că de n-ar fi fost nu mi-aş fi dorit să trăiesc.A fost o întâmplare,care dacă nu s-ar fi întâmplat nu mi-aş fi dorit să mai zâmbesc niciodată...Este vorba de acel moment,căci dacă nu ar fi fost inima mea ar fi îngheţat,iar trupul meu ar fi suferit multe modificări..Dacă nu aş fi întâlnit acel loc,cu siguranţă aş fi ajuns într-un loc nedorit de nimeni.A fost o dată foarte diferită de zilele prin care călătoream în această lume.Această dată,care mi-a schimbat complet viaţa,este de neuitat...Au fost momente când visul meu se apropria spre sfârşit,dar tocmai în acele momente am reuşit să ajung în acel loc magnific...Da,atunci am reuşit să aprind focul din inima mea...Atunci viaţa mea a devenit mult mai frumoasă,pentru că oraşul acela mi-a vindecat rănile şi mi-a binecuvântat drumul in viaţa...A fost odată ca niciodată,că de n-ar fi fost nu mi-aş fi dorit să zbor,nu mi-aş fi dorit să trăiesc..Dar iată că a fost,şi tocmai de aceea sunt foarte mândru când scriu aceste cuvinte...Căci atunci când îmi amintesc întâmplările din trecut îmi dau seama că fiecare victorie sau înfrângere au fost o lecţie de viaţă,care m-a ajutat foarte mult...Îmi doresc ca acest vis care tocmai mi-a dat aripi să mă ducă prin locuri necunoscute,deoarece doresc să am parte de multe descoperiri în această viaţă.Îmi doresc ca acest foc care mi-a invadat sufletul să nu se stingă niciodată...

    Undeva,unde doar eu am reuşit să ajung,unde numai eu am fost invitat,se află acest oraş..Poate că era mai mult decat un oraş,dar am ştiu din prima clipă de când am păşit pe tărâmul lui,că este oraşul vieţii mele..Aşa cum mi-l închipuiam...Sunt foarte fericit că am reuşit să ajung acolo,chiar dacă au trecut atâţia ani de la acea întâmplare..Nu contează că nu am mai ajuns niciodată acolo,deoarece ştiu că în clipa când voi fi eliberat de pe această planetă,voi ajunge iarăşi in acel loc...Voi fi,pentru totdeauna,numai acolo,în paradisul oraşului în care,mai mult ca sigur,am fost creat...Pentru că sunt atras de acel loc,invizibil oamenilor...Se află unde fiecare reuşeşte să fie înconjurat de zeiţele sentimentale ale iubirii şi al urii,fiindcă numai acolo am reuşit pentru prima dată să văd cu adevarat...Voi încerca să vă prezint în următoarele rânduri pe care le voi scrie,câteva întâmplări din acea călătorie de neuitat..Desigur,sunt foarte multe,am reuşit să aflu răspunsul la multe întrebări,dar sunt şi lucruri pe care nu le pot spune nimănui..Aşadar,mă voi teleporta pentru câteva minute în trecut,voi redeveni acea persoană care a reuşit să ajungă într-un loc strălucitor...Adică,voi fi eu,cel care sunt aşa cum sunt...

    <
    În faţa mea se află un copac..Poate,singurul care-mi aducea aminte de experienţa trăita pe pământ...Însă,nu era un copac obişnuit,deoarece era diferit şi totuşi foarte cunoscut mie...Era copacul inimii mele,o imagine perfectă a tot ceea ce conţinea acea cămăruţă,care nu a fost niciodată deschisă...Deodată,nu ştiu cum pot explica ceea ce s-a întâmplat,dar printr-o minune copacul a început să-mi vorbească:

    - - Priveşte-mă sunt copacul inimii tale,din care au cazut aproape toate frunzele,aproape toate amintirile,constat că a înflorit totuşi o floare..Din ea se vor forma noi fructe..Floarea aceea este pentru tine,numai a ta...Îmi este teamă de acel moment când o vei lăsa să părăsească aceste ramuri..Cred...că din acel moment,care sper să nu vină niciodată,vor curge numai lacrimi,şi vor fi lacrimile tale..Nu îţi pot povesti întâmplările din călătoria ta spre împlinirea visului,pentru că sunt tragice...Te rog acceptă această invitaţie..Dă-mi o şansă şi vino să te întâlneşti cu mine...Lasă-mă să te îmbrăţişez ..Lasă-mă să stau lângă tine măcar o clipa...Spune-mi că mă iubeşti doar pentru câteva secunde..Pentru că,dacă voi ajunge să ating zâmbetul tău,voi întelege cât de frumoasă este eternitatea..Doresc să fiu cuprins de eternitatea iubirii...Însă eu,acest copac care te reprezintă,înconjurat numai de iubire,îşi are rădăcinile într-un sol al amintirilor..Rădăcinile sunt singurele care se luptă cu insectele subterane...Rădăcinile sunt în căutare de lacrimi,pentru a putea creşte...Când tu eşti trist,eu invoc spiritul furtunii pentru a te ajuta...Furtuna spală rănile provocate de lupta cu singurătatea...Dupa ce a şters toate urmele singurătăţii,furtuna dispare...Atunci are loc apariţia curcubeului..Care îmi zâmbeşte mulţumit pentru că am avut puterea să-mi înving propriile limite.După ce totul pare terminat se produce apariţia celui mai frumos fenomen..Vorbesc de apariţia ta...de apariţia unei fiinţe angelice...Atunci când apari,îmi înconjori trupul obosit de atâta luptă...Atunci îmi dau seama că floarea care s-a născut în acest copac al inimii mele este iubirea..Fructele ei sunt momentele magice de neuitat...Iar tu,eşti armonia din jurul meu..Eşti mirosul ameşitor al naturii...Eşti zâmbetul soarelui care-mi încălzeşte trupul..Tu eşti vântul care îmi cutreieră ramurile...Iar eu,sunt cel mai fericit copac din acest loc..

    - -Dar unde mă aflu?Cine eşti tu?Cum poţi ştii atâtea lucruri despre mine?

    - -Păi,sunt singurul care ştie tot ceea ce tu ai simţit în călătoria ta spre cunoaştere şi împlinire.Ştiu că mă crezi,totul este aşa cum ţi-am spus.Acum,poţi pleca,deoarece te afli în oraşul tău,unicul loc din această lume,unde se află imaginile sentimentelor tale,trăirilor tale,gândurilor tale..Aici este oraşul propriului tău suflet.Aici nu vei găsi oameni,nu vei găsi ceea ce te aşteptai să găseşti,deoarece aici te vei găsi pe tine însuşi...Te vei găsi,aşa că nu mai aştepta..

    - Imposibil,dar totuşi,sunt convins că ai dreptate.Încă ceva,pe unde să o iau?Am nevoie de un ghid,nu cunosc acest oraş!

    - Ghidul eşti chiar tu,numai tu poţi găsi drumul corect prin acest labirint,sunt sigur că îl ştii deja,trebuie să-l urmezi..Nu-ţi fie frică,eşti capabil de orice luptă,tu nu poţi ieşi învins,deoarece aici ai venit pentru a învinge.

    Nu am mai zis nimic,pentru o fracţiune am reuşit să clipesc,deoarece până atunci priveam himnotizat ramurile acelui copac..Erau fragile,dar superbe..Eram atras de tot ceea ce se afla pe acest copac vorbitor..ciudat,cunoscut..Deci eram eu,nu existau motive de îndoială.Am mers fireşte în căutarea altor răspunsuri..Nu-mi venea să cred,dar nu îmi era teamă..Era ceva minunat,poate că era un vis,dar dacă ar fi fost aşa,cât de mult mi-aş fi dorit să nu mă trezesc niciodată.

    Zâmbeam,pentru că eram în locul unde nu puteam fi atacat,trădat sau minţit.Aici eram în siguranţă,deoarece eram înconjurat de tot ceea ce se afla în mine:iubire,adevăr şi nevoie de cunoaştere..Pur şi simplu,nu mă temeam de eşec,nu eram înspăimântat de posibilitatea de a descoperi că aş putea fi şi eu o fiinţă care trăieşte numai din minciuna,prostie si tristeţe..Eu eram aşşa cum mă ştiam,deoarece asta eram...Nu am fost niciodată o persoană care să respire ură,eu am respirat un aer numit iubire...Numit adevăr şi lumină..Viaţă eternă...

    Şi totuşi,mi-aş fi dorit să găsesc închisoarea defectelor mele,deoarece le-aş fi eliberat(Am uitat oare să vă spun?Aici sunt alte reguli..Aici nu se închid,nu se păstrează ceea ce trebuie aruncat..Se eliberează,se trimite spre alte ţinuturi).

    Desigur,acest oraş are biserică,primărie,şcoală şi o secţie de poliţie...În biserică am păşit puţin sfios,deoarece ştiam ce se află în interiorul ei...Oare cui mă rugam cu adevărat?

    ma rugam in primul rand mie,fiindca eu eram singura persoana in care aveam perfecta incredere.de la mine asteptam ajutor,deoarece imi placea intotdeauna sa lupt,sa inving tot ceea ce e considerat imposibil...

    Eram în mijlocul acelui lăcaş,înconjurat de icoanele persoanelor în care aveam încredere,am privit în sus,dorind să văd cupola..Şi,am rămas surprins..Nu era desenat chipul îngerilor,era o imagine,mărită,a ochilor mei...Doi ochii care,deşi stăteau nemişcaţi,fără să clipească,emanau aceea senzaţie de mişcare permanentă..Un dans poate angelic,sau poate omenesc..O iluzie reală sau o realitate a unui vis..Dar,erau ochii mei..Ceva ciudat,dar eram foarte obişnuit..Of,de ce mă temeam cel mai mult,nu am put evita..M-a îndrăgostit de proprii mei ochii,de strălucirea lor atât de profundă,încât cutremurau orice persoană..Oricine îi privea rămânea himnotizat..Ochii mei trimiteau raze puternice,deoarece erau creaţia soarelui..În jurul meu,în acea biserică,era atâta linişte,încât am reuşit să aud bătăile inimii mele...Dar,am decis să-mi continui călătoria prin acel oraş.

    Da,acolo era primăria, tribunalul-locurile unde atunci când făceam greşeli veneam pentru a le corecta..Pentru că aici eram judecătorul,dar în acelaşi timp vinovatul..Eram cel carecondamnă,dar şi cel care era condamnt.Eu eram legea,dar tot eu o încălcam...Legile acestui oraş erau foarte diferite:VIAŢA ESTE IUBIRE,IAR IUBIREA ESTE VIAŢĂ! Iubirea este suma tuturor zâmbetelor trăite într-o viaţă .Eram creatorul şi demonul acelui oraş.

    Acel oraş era o insulă rătăcită în universul lumii înconjurătoare..Era un spaţiu mic,dar era insula mea..Aici,puteam trăi fără să fiu afectat de prostia şi răutatea oamenilor.Dar totuşi,aveam nevoie de oameni.Doream să plec din propriul meu oraş,deoarece visul meu era să cuceresc lumea.Cât de naiv puteam fi,era cu neputinţă ca eu să fiu conducătorul universului,dar era visul de care aveam nevoie pentru a trăi!Eu nu pot trăi în singurătate,nu pot fără vise...Chiar dacă ele,uneori sunt imposibile..Şi de aceea,atunci când acest gând mi-a străbătut mintea,am ajuns în faţa unei porţi.Ştiam că acea poartă ducea spre planeta oamenilor..Şi am deschis-o,deşi conştientizam că dacă o voi deschide,nu voi mai ajunge poate niciodată în acest oraş..Dar nu mi-a fost teamă..Oraşul urma să rămână pentru totdeauna în sufletul meu,să mă ajute atunci când voi avea nevoie...Am deschis uşa,am făcut doi paşi,si uşa s-a închis..Însă,înainte de a mă despărţi de locul acela minunat,am auzit un sunet-era o lacrimă care se izbise de pământul atât de fraged al corpului meu.>>

    În aceste momente sunt aici,pe pământ..Îmi aduc aminte cu bucurie de acea experienţă.Îmi dau seama că eu pot fi orice:pot fi un trandafir,al cărui parfum ar vrăji orice făptură,pot fi un copac,sau un oraş,dar cel mai mult îmi place să fiu un om...

    Despre oraşul acesta în care trăiesc,doresc să nu comentez..Pot vorbi alţi oameni despre el,eu am ales să vă prezint un oraş adevărat,creat de fiecare dintre noi...Sunt convins că fiecare om are propriul lui oraş în care trăieşte.

    Sunt foarte mândru,deoarece oraşul meu este înconjuraat de apele atât de liniştite ale vieţii mele,în centrul oraşului se află cel mai înalt munte..Este visul meu,de a atinge cerul,de a-i mângâia norii şi de a îmbrătişa acea minge de foc..Sunt munte,apă dar şi copac...Pentru că sunt un om,capabil de orice lucru..

    Ce frumoasă ar fi lumea,dacă toate oraşele ar arăta precum sufletele noastre!

      Subiecte similare

      -

      Acum este: Vin Sept 22, 2017 9:02 am